Insula Rhodos

Călătorie de informare în Rhodos, pentru vizitarea resorturilor și cunoașterea posibilităților de petrecere a timpului liber pe insulă.

A fost prima ocazie de a merge în Rhodos. Înainte de plecare mă gândeam, cum fac de fiecare dată înainte de a pleca undeva, la locul pe care urmează să-l văd. Mintea îmi crea un loc exotic, cu multi palmieri, plaje cu nisip fin și ape albastre ca cerul. Ok, nu chiar Maldive dar o variantă mai stâncoasă.

Priveliștea din avion m-a adus la realitate. Fără desișuri de palmieri, fără plajă generoasă, dar cu apa deschisă la culoare și cu țărmul turcesc văzându-se în zare. Insula stă chiar în coasta turcilor, fiind mult mai aproape de Turcia decât de Grecia continentală. Asta așa, că tot nu se-nghit unii pe alții.
În concluzie, neimpresionant cadrul natural al insulei. Ba chiar deprimant pe alocuri. Stânci, bolovăniș, pietriș și iar stânci. Când nu sunt goale, sunt acoperite cu un soi de vegetație de stepă, cu iarbă rară și ici colo câte un pomișor. Interesant poate fi doar țărmul, cu niște coborâri abrupte către plajă și valuri care se sparg de stânci.

În prima zi ne-am făcut cazarea iar începând cu a doua, s-a dat startul la vizitat hoteluri. Am stat în Kiotari, 4 nopți la Rhodos Village și 3 nopți la Rhodos Maris. 

Rhodosul vrea să copieze Turcia. Cel puțin la capitolul tarife aproape că le iese. În rest, puține hoteluri pe care le pot compara cu cele din zona Antalya. Aș menționa Atrium Prestige, La Marquise, Princess Andriana și Lindos Princess. După gusturi, ar mai fi și alte hoteluri, Mitsis Alila de exemplu, care au servicii bune și destule facilități. Păcatul lui Mitsis Alila este că e prea rece și prea kitschos. Mai mult non-culori decât culori. Doar alb, argintiu și negru. O combinație nefastă de modern cu vintage. Dacă îți place stilul ăsta, hotelul este bun. Dacă nu, ai alte variante.

Un lucru interesant la hotelurile din Rhodos... Foarte multe au piscine private, cel puțin pentru camerele situate la parter.

O altă particularitate a resorturilor este aceea că toate sunt pe plajă. Toți managerii ne spuneau, hotelul nostru este pe plajă, apoi hai să vedem plaja, că din recepție n-o zăream. Teoretic este corect spus, pentru că domeniul respectiv se termină în apă. Practic însă, multe dintre resorturi nu sunt pur și simplu un corp de clădire ce deservește drept hotel. Sunt formate dintr-un complex de vile ce încep de la stradă și se termină lângă plajă, iar de la stradă până la plajă să tot fie măcar 500 de metri, ca în cazul complexului Lindos Princess din imaginea de mai jos.

Așa că, în funcție de unde ești cazat, poți avea apa mării în cameră sau poți face o scurtă plimbare până la ea. Bineînțeles că asta nu e nicio tragedie dar spuneam, ca idee, cum funcționează acest "pe plajă", iar Lindos Princess e chiar de recomandat. Complex mare, dotări pe măsură, servicii bune.

Și dacă tot vorbesc de plajă, e cazul să vă avertizez. Atenție, plajele din Rhodos pot conține urme de nisip! De fapt, vreau să spun că plajele sunt cu pietricele, mai mari sau mai mici. Managerul de la Lindos Princess chiar spunea că ei au adus nisip pentru a crea condiții mai bune turiștilor.

Iată un exemplu de plajă cu pietre:

Însă, în Rhodos sunt și câteva plaje cu nisip fin, dar plaje care nu deservesc vreun hotel, cum ar fi Tsambika Beach. O formațiune stâncoasă în formă de potcoavă, cu terminațiile în apă, care ascunde în interiorul ei o plajă cu nisip ca făina. Cobori de pe stânci și nimerești cu picioarele în pudra aia. Senzația e super. Dar, dacă vrei să ajungi la o astfel de plajă, trebuie să părăsești hotelul și să utilizezi un mijloc de transport în comun, doar unul există, sau să închiriezi un automobil, care ar fi cea mai bună variantă.

Acum urmează partea nasoală, una nașpa rău de tot, că ar fi prea puțin să-i zic rea. Într-una din zile servim prânzul la hotelul PrimaSol Miraluna Seaside. Din start, ăsta nu! Acum urmează și motivul.
Îmi las gentuța la masă și mă duc către bufet să-mi iau ceva de mâncat. În astfel de situații caut în primul rând carne. Carne macră frate, nu mâncărică gătită, că nu-mi place găteala, și constat că nu e. Văd puțin mai în față o mare aglomerație. O coadă ceaușistă. Mă duc să văd ce se dă. Băgase porc nene.  Și era un biet bucătar care se lupta cu bucățelele de carne, învârtindu-le pe toate părțile și servindu-le mai mult crude decât prăjite, ca să poată onora toate cererile.
Având doar 30 de minute la dispoziție pentru prânz, am zis ok, renunț la carne. Măcar să apuc să mănânc ceva. Descoperisem niște carne de oaie într-un recipient și niște bucăti de pui cu sos, bucăți de pui însemnând gâturi de găină, d-alea de rodea mamaie în ciorbă la țară, combinate cu aripioare. M-am crucit la grumazurile alea, că nu mai văzusem așa ceva nici la două stele, le-am dat deoparte și am luat doar aripioare. Mă întorc la masă, mă așez lângă colegii mei și sar să dau iama-n ele. Observ că puil avea pene. âO pană fără fulgi, doar paiul de la pană, era infiptă în pielița de la aripioară, fiind omisă probabil la jumulire, că prin pârlire sigur n-a trecut. Repede, cruce din nou de uimire.

Trec la desert. Desert nu mai era. Se terminase all inclusive-ul la prăjiturele. Dă-i cu cola de la dozator. Cola avea gust de apă cu pământ. Și probabil te-ntrebi de unde știu ce gust are pământul. Știu. Din copilărie. Așadar, cola avea gustul copilăriei.

Găsesc totuși două bucăți de chec. Le iau pe o farfurie și mă-ntorc la masă. Acolo constat că se adunase mai multe farfurii decât avea restaurantul în bucătărie. Normal, dacă ai doar doi ospătari în toată sala pe durata prânzului, cine să le strângă? Ia sa mai mâncam și din aceeași farfurie. Și toate astea în luna mai, nu în iulie și august, în plin sezon, când dau hotelurile pe afară.

Dacă te vrei un hotel care oferă all inclusive, serviciile de masă în mod clar sunt cele mai importante. Dacă știi că ai oaspeți 40 de agenți de turism de la care aștepți să-ți vândă hotelul, te îmbraci și tu cu țoalele alea de duminică, scoți și tu ce-i mai bun. În concluzie, un mare NU pentru acest hotel. 

Am avut parte și de o zi liberă. Ne-am strâns o gașcă de 7 inși ca să închiriem o mașină de 7 locuri și să mergem în Rhodos Town. Pe drum ne-am oprit și în satul Filerimos, căutând niște izvoare despre care am auzit, dar nu le-am găsit. Am găsit însă o veche fortăreață bizantină și o mânăstire cu o perspectiva superbă asupra unei părți a orașului Rhodos.

Am văzut aici și cei mai mulți păuni adunați la un loc vreodată. N-am înteles exact dacă au fost aduși de cineva acolo să se inmulțească sau dacă erau păuni comunitari. Cert este că erau foarte mulți și toți urlau animalic, total diferit față de cum îmi inchipuiam eu că ar cânta o pasăre. Tot aici am aflat că păsăroii ăștia pot zbura. Am zis că-mi stă inima când am văzut o dihanie d-asta pornind țintă spre mine. De fapt voia doar să mă privească mai bine din copac.

Next, Rhodos Town & Lindos. To be continued...

EAU Episodul 2: De văzut prin Dubai. Atracții turistice.

E clar motivul pentru care un turist alege să viziteze Dubaiul. Să vadă lux, bogăție și grandomanie în cel mai pur stil posibil.
Cum relieful nu este nici pe departe vreun atuu pentru dezvoltarea turistică în Emirate, iar partea de istorie nu-i ajută cu vreun eveniment notabil, atractiv, petrecut acolo, s-au gândit arabii ca petrolul lor să capete o formă solidă. Așa că și-au construit premeditat atracțiile turistice, au adăugat puțin marketing și rețeta e gata. Lumea întreagă vine să se minuneze, că are de ce.

1. Burj al Arab
Asta trebuie să fie cireașa de pe tortul de nisip. Cel mai celebru hotel din lume. Oricât s-ar dezbrăca prin reviste și filme domnișoara Hilton,  tot nu-i poate aduce o faimă lanțului hotelier care-i poartă numele, pe măsura Burjului arăbesc.
Așadar, Turnul Arabilor, primul hotel de 7 stele de pe planeta asta. Și ca să-și dovedească puterea, domnii arabi au sărit peste categoria de 6 stele, oricum inexistentă,  să se asigure că nu e vreunul nici măcar pe aproape.
Ce e impresionant la acest hotel și cu ce se diferențiază față de altele?
În primul rând, hotelul este așezat pe o insulă artificială, făcută special pentru construcția acestuia, fiind conectat de  țărm printr-un pod. Să stai pe țărm și să vezi din mare răsărind o mega-construcție, e întradevăr impresionant. Forma hotelului a fost adesea asemănată cu o placă de surf. Reprezintă, de fapt, pânza unei ambarcațiuni tradiționale, "dhow" pe numele ei. Nu cunosc dacă beneficiază de vreo traducere în limba română.

Să discutăm și de lux. Bineînțeles, nu surprinde pe nimeni că un hotel de 7 stele este luxos, dar să vedem ce înseamnă luxul și confortul la Burj al Arab. Înseamnă decorațiuni din aur, cât mai mult aur, brut, de 24 k, nu suflături și placări ca prin alte părți. Înseamnă 8 restaurante dintre care unul sub apă, unde poți mânca printre pești, crezând că te uiți la un acvariu gigant dar, de fapt, în acvariu ești tu. Altul în partea opusă, adică la vreo 200 m înălțime. Hotelul are 28 de etaje duble. Practic, 56 de etaje în total, dar sunt considerate etaje duble pentru că toate cele 202 spații de cazare sunt  niște suite duplex, evident, dispuse pe două etaje. Suita cu cea mai mică suprafață are 168 m² iar cea mai mare, 700  m².  Tarifele variază între 2.000 $/noapte, suita cea mai ieftină, și 19.000$ pentru cea mai spatioasă, suita regală.
Bun. Ce am descris până acum a fost doar începutul. Să trecem la lucruri mai serioase. Fiecare suită dispune de lift care să te ducă de la un nivel la celălalt. Nu, nu un lift care pleacă de la parter până în vârf, pe care să-l folosească toți turiștii de pe coloana respectivș. Vorbim despre lifturi personale, în fiecare spațiu de cazare, care urcă sau coboară un singur nivel. 202 spații de cazare cu 202 lifturi. Camerele sunt dotate cu tot felul de sisteme electronice, cum ar fi pornirea și oprirea luminii prin comenzi vocale, draperie care se trage la prezența soarelui, putând fi programată să se închidă sau să se deschidă la anumite ore s.a.m.d.
Hotelul dispune de propriile taxiuri, pe insuliță accesul altor companii de taxi fiind interzis. Și bineînțeles că sunt curios ce mașini folosesc pe post de taxi... Vreo 3 Rolls Royce Phantom și alte câteva Mercedes S Classe. Nimic interesant în comparație cu ce urmează: Mașinile sunt schimbate o dată la 6 luni sau la un anumit numar de kilometri, pentru că mașina trebuie să creeze întotdeauna clientului senzația de lucru nou! Așadar, avem niște Mercedesuri care la noi costă vreo 120.000 euro, schimbate la 6 luni, plus câteva Rolls Royce-uri Phantom, Allah știe  de câți bani, care sunt schimbate la împlinirea unor câteva zeci de mii de kilometri, pentru că sunt folosite mai rar.

Și dacă un sejur de câteva nopți la Burj al Arab pare absolut imposibil,  există și o variantă de vizitare a hotelului pentru muritorii de rând. Să servești un ceai! Un ceai d-ăla bun, de 100 $ ceașca. Sau poate că suta de dolari este pretextul pentru taxarea turului de hotel, de care beneficiezi gratuit în cazul servirii unui astfel de ceai.

2. Palm Jumeirah.
Prima și cea mai mare dintre insulele artificiale născocite în Dubai. Ideea insulei este foarte interesantă și se încadrează în peisajul grandomaniei emiraților.
Într-o zi cu soare, una din cele 365, emirul Dubaiului stătea pe plajă , în fața palatului său. Și cum banul este un bun catalizator pentru imaginație, s-a uitat în zare și a văzut umbra unui palmier de pe plajă conturându-se pe suprafața apei. I-a plăcut cum arăta și a zis "Să fie insulă". De aici și până la finalizarea proiectului n-a fost nevoie decât de un ordin și vreo 7 ani de așteptare. Astfel s-a născut cea mai mare insulă artificială, acum fiind în proiect una de 3 ori mai mare.

Insula arată, evident, precum un palmier. Un trunchi din care pornesc în stânga și în dreapta 16 ramuri. Palmierul este încercuit de o aureolă pe care se găsește un alt hotel celebru, Atlantis. Aureola are ca scop primordial protejarea palmierului de valuri.
După terminarea insulei, s-au construit clădiri de apartamente, pe trunchi, și case, fiecare cu plajă privată, pe ramuri. La finalizarea acestora, imobilele au fost scoase la vănzare pe internet. S-a vândut tot, mii de apartamente și sute de case, în... 4 ore! Pentru cine n-a fost pe fază la momentul vânzăriiș însă e interesat de achiziționarea unui imobil, acestea sunt vândute de actualii proprietari cu un preț de 3 ori mai mare decât cel initial, la care statul le-a vândut.
Deci... Nu! Nu mai sunt locuri pe Palm însă găsim disponibilitate în ansamblul de insule "Țările Lumii" sau "The World", pe zicerea originală. Mai exact, principalele state ale lunii sunt reprezentate de căte o insulă. S-au vândut doar jumătate din ele și, da, România este încă disponibilă. Se discută începând cu 8 milioane de euro. Ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătești pentru învecinarea cu Beckham, Pamela Anderson și alții.

3. Burj Khalifa
Pentru că, nu cu mult timp în urmă, arabii din Orientul Mijlociu trăiau organizați în așezări numite califate, conduse de califi, emirații s-au gândit să denumească cea mai înaltă clădire din lume Turnul Califului. 829,8 metri care duc clădirea direct în Cartea Recordurilor. Și ca de obicei, în orice domeniu, cei din Golf n-au limite când vine vorba de recorduri. Recordul anterior a fost deținut de CN Tower, Canada, cu o înălțime de 553,3 metri.  Au fost și tentative de construire a unor structuri mai înalte. Astfel a aparut turnul radio al radio-televiziunii din Varșovia, înalt de 643 metri. O simplă schelă metalică înălțată de la pământ, care s-a prăbușit după 20 de ani. Așa că Burj Khalifa nu a bătut recordul, trecând în frunte cu câțiva metri... Burj Khalifa a vrut să aibă 246 de metri avantaj. Drept dovada, nici o altă clădire nou construită nu a reușit să detroneze măcar ocupanta locului 2.

Și trecând peste datele statistice, te trezești în Dubai, uitându-te către numeroasele clădiri impozante, toate eclipsate de turnul al cărui vârf trece de plafonul de nori. Și ți se pare fabulos. Îl vezi dar crezi că privești într-o realitate paralelă.

Rezervările pentru vizitarea Burj Khalifa le-am făcut pe internet. E mai ieftin decât la fața locului și e posibil ca acolo nici șă nu găsești disponibilitate pentru momentul respectiv. Dacă vrei să urci până la punctul de observare de la etajul 124, adică la vreo 600 de metri înălțime, din nou, mai ieftin decât la următorul punct de observare, situat în vârf. Ultimul criteriu pentru un tarif scăzut este ora. La vizita pe timp de noapte, tariful este mai mic decât cel pe timp de zi. Așa că, cea mai accesibilă combinație pentru vizitarea Burj Khalifa este rezervare pe net - etajul 124 - după ora 22.

Dacă nu citești toate informațiile de pe site, n-o să stii că accesul se face prin Dubai Mall, și ai să te învârți vreo 30-40 de minute în jurul clădirii, căutând intrarea. Într-un final, ajungi la intrarea în hotelul Armani, care ocupă primele 15 etaje ale Burj Khalifa. Aici te întâmpină portarul care observă că nu semeni cu Cristiano Ronaldo, își dă seama că ești un turist rătăcit și te trimite la intrarea din mall.

Ajungi la ușa liftului, intri în cabină, ți se apasă butonul și ai plecat. Pereții liftului sunt acoperiți cu ecrane de leduri. Lumina se stinge și încep să ruleze diferite jocuri de lumini. În difuzoare răsună o coloană sonoră de filme S.F. . Pe display, numărul etajelor crește precum jackpot-ul la casino. Ai 44 km/h, cu liftul, și urechile încep să-ți pocnească în cap.

Când nu mai auzi nimic, ai ajuns sus. Ieși din lift, vezi pereții exteriori din sticlă și te apropii temător de margine. Imaginea ce ții se arată iți taie răsuflarea. Toți zgârie-norii, în dreptul cărora ridicai privirea când erai la sol, îi  privești acum de sus. Și ai vedere 360 de grade. Poți observa orice parte a orasului. Cu adevărat o experiență spectaculoasă.


4. Dubai Marina
Ce lipsea din cel mai luxos oraș al lumii? Un canal artificial care să conecteze centru noului Dubai de țărmul Golfului Persic. Cel mai mare canal artificial construit într-un oraș. Locul este considerat inima Dubaiului modern, pentru că aici au început construcțiile masive clădiri moderne.

Când vine vorba de zgârie-nori, primul oraș care-mi vine în minte este New York-ul. Nu că ar fi singurul oraș cu zgârie-nori dar așa face mintea mea asocierea. Alții se gândesc la alte orașe, însă cel mai greu kilometru pătrat din lume se găsește în zona Dubai Marina. Adică suprafața cu cea mai mare densitate de construcții zgârie-nori se găsește în Dubai. Și de frica monotoniei arhitecturale, ca nu cumva să pară banală o aglomerație de turnuri, domnii arabi au construit aici și prima clădire răsucită, spiralată, twisted building sau cum vreți să-i spuneți.

Așadar, un canal artificial conecteaza centrul modern al Dubaiului de mare. Canalul se termină în oraș cu un port de iahturi. Dacă în Veneția te plimbi cu gondola printre case, aici te plimbi cu iahtul printre zgârie-nori, până la ieșirea în mare.


5. Dubai Mall
Mecca Biancelor Drăgușan din toată lumea asta. Nu exiști dacă nu treci pe la Dubai Mall. Cel mai mare mall din lume. Paradisul pițipoancelor de pretutindeni. O construcție imensă care găzduiește 1200 de magazine, săli de cinema, de jocuri, un acvariu imens cu peste 600 de specii de pești/rechini, în care poți face și scufundări contracost.

La ieșirea din Dubai Mall se găsesc și fântânile arteziene dansatoare care, dupa ora 19, ofera din jumatate in jumatate de ora cate 5 minute de spectacol cu apă, muzică și lumini.

În mall vei găsi aceeași aglomerație care există la Vatican când se înscăunează câte un Papă, doar că aici e zilnic.

Bogătanii își scot Lamborghini-urile, Ferrari-urile, Rolls-urile și alte exclusivități, la defilare. Vin, le parchează în fața mall-ului, câteodată și cu ușile deschise, apoi turiștii buluc, sar pe mașini pentru a se poza. Un selfie cu mașina unui șeic nu-i la-ndemâna oricui, nu?

Prețurile, întradevăr, sunt foarte mici comparativ cu Europa. În Dubai se simte lipsa taxelor și impozitelor.  Problema e că degeaba sunt mici.  Nu găsești firmele din mall-urile noastre, gen H&M, Kenvelo, Koton, Bershka, Zara și altele. Acolo se găsesc doar Armani, Sacoor, Versace, Gucci și alți băieți celebrii. Așa că poți profita de prețurile mici doar dacă te interesează lucruri scumpe. La geamurile vitrinelor vezi Cruduțe care au orgasme repetate la văzul ofertelor de tip 3 genți Louis Vuitton la 2500 de euro.


6. Dubaiul vechi
Și după ce te-ai săturat de atâta bogăție, lux și hi-tech, îți va prinde bine să vezi și partea traditională a Dubaiului. Zona veche, cu piețe de aur, mirodenii și parfumuri, de-a lungul unui canal, natural de această dată, care poate fi traversat cu niște bărcuțe tradiționale, vechi de aproximativ 100 de ani, dotate acum cu motor pentru a spori eficiența.

Traversarea canalului cu aceste bărci este o experiența fantastică. Sute de ambarcațiuni se întrepătrund dealungul râului, într-un haos total, neavând nicio regulă de navigare, plutind de colo-colo prin mulțimea de pescăruși care-ți zboară razant deasupra capului. Regula de bază este ca fiecare să încerce să se evite reciproc. La punctul de debarcare, haos din nou. Prea multe barci care sosesc și prea puține pontoane pentru debarcare. Senzația este unică și de neratat!

Emiratele Arabe Unite. Episodul 1 Dubai

Mi-am petrecut primele zile ale noului an în Golful Persic, la propriu in golf, pentru ca am fost intr-o croaziera cu itinerariul Dubai - Abu Dhabi - Khor Fakkan - Muscat - Khasab - Dubai. Mai pe scurt, Emiratele Arabe si Oman

În prima parte vreau să povestesc despre Emirate, doar că nu știu de unde să incep. Excentricitate, grandomanie, bogăție, inimaginabil. Toți banii din lume s-au strâns acolo. Îi vezi aruncați în aer, pe jos, pe lângă tine. Aproape că îi respiri.

Sigur, cu totii am vazut lucrurile astea la televizor, dar daca nu vezi pe viu, cu ochii tai, percepi totul ca pe un film. Iesi din casa, vezi strazile, masinile, constructiile, oamenii din orasul tau, apoi revi cu picioarele pe pamant si te gandesti ca Dubaiul este foarte, foarte departe.

Emiratele Arabe Unite, ca stat, desi 7 emirate la numar, se rezuma la doar doua mari si late: Abu Dhabi si Dubai. Restul de 5, ale caror nume le puteti gasi foarte usor pe Google, se descurca fiecare cum poate iar daca se da de greu, intervin cei doi frati mai mari, in frunte cu Abu Dhabi, oferind sprijinul necesar.
De ce sunt aceste doua emirate atat de bogate? Petrol vei spune. Pe jumatate corect. Petrolul este baza pentru Abu Dhabi.  Dubaiul, contrar opiniei majoritatii, nu se bazeaza pe petrol. Oficial, incepand cu anul acesta, resursele de petrol ale Dubaiului sunt 0! De ani de zile, ponderea petrolului in economia emiratului Dubai este de 3% iar acestui fapt datoram felul in care arata metropola in zilele noastre. Seicul Mohammed bin Rashid, emirul Dubaiului, luand aminte la sfarsitul petrolului, a decis sa continue pe alt drum. Drumul afacerilor, comertului si al turismului. Dubaiul este bucuros sa primeasca orice investitor dornic de o afacere cat de mica, este un paradis pentru comerț in lipsa taxelor si impozitelor si s-a orientat catre atragerea turistilor prin investitii grandioase și renuntarea la o mare parte din regulile musulmane.

In Dubai putem merge in slip la plajă, inclusiv femeile, putem consuma alcool si ne putem tine de mână sau săruta în public, dar cu limita as completa. Pana la urma, cu legea pamantului arab nu se stie niciodata. Singurul lucru total interzis se leaga de droguri. Consumul, traficul sau comercializarea drogurilor de orice fel, se pedepseste cu pedeapsa CAPITALĂ. Regula este valabila pe tot teritoriul Emiratelor iar pedeapsa capitala presupune decapitare sau spanzurare. Una mai atractiva ca cealalta, dar sa presupunem ca nimeni nu calatoreste in Emirate cu astfel de ganduri.

Dubaiul este printre cele mai sigure orase din lume. Șomaj 0, infractionalitate 0.
De ce somaj 0? Pe teritoriul Emiratelor Arabe poti intra doar cu viza temporara pe o perioada de 30 de zile. In timpul asta, fie esti turist, fie iti cauti de munca. Daca au expirat cele 30 de zile si nu ti-ai gasit un job, esti automat repatriat in tara de origine. In cazul fericit in care ti-ai gasit de lucru, primesti viza de sedere pentru 2 ani de zile, dupa care ti se va prelungi cu drag pentru inca 2 ani, daca mai ai de munca, si tot asa. Daca primesti viza de 2 ani dar intre timp ti-ai pierdut locul de munca, se revine la problema initiala. Ai 30 de zile sa-ti gasesti alt loc de munca sau te apuca brusc dorul de casa si te duci.
De ce infractionalitate 0?  In primul rand, populatia Emiratelor este de aproximativ 8 milioane de persoane. Gresit spus populatie. Mai degraba locuitori. Ponderea emiratilor nativi, cu cetatenie, este de 15% din acesti 8 milionae. Restul... 210 natii de oameni care vin in Emirate special pentru munca. Daca furi, daca esti prins baut la volan, daca agresezi, daca gasesti un lucru si ti-l insușești fara a-l preda politiei, se aplica pedeapsa cu inchisoarea, in functie de fapta, urmata de expulzarea din tara si interdictie pe viata de a mai calca acolo. Bine totusi ca, cel putin la nivel oficial, s-ar fi renuntat la pedeapsa cu amputarea membrelor in caz de furt dar torturile neoficiale primite in puscarie compenseaza din plin. Oricum, jumatate din cei 85% ramasi sunt indieni, restul din Bangladesh, Egipt, Siria, Iordan si alte state in care nu ai fi bucuros sa te intorci din Dubai. Asa ca multi, chiar daca gasesc un portofel pe jos, nici macar nu vor sa il ridice si sa-l duca la politie. Orasul este impanzit de camere video. Nimeni nu doreste sa fie luat la intrebari. Nimeni du doreste sa aiba vreo problema, cat de mica.

Marea problema a celor care lucreaza in Dubai este chiria. Pentru o camera cu chicineta si baie, aflata la periferia Dubaiului, in partea veche a orasului, chiria este de 1000 de dolari lunar.
Am intalnit un ghid iordanian. Lucra pentru o agentie de turism si facea tururi de cate 4 sau 6 ore pe zi, in Dubai sau Abu Dhabi, cu grupuri. Venitul lui era de minim 5000 de dolari pe luna, in functie de numarul de grupuri pe care le avea. El isi permitea sa plateasca o astfel de chirie. Ii mai ramanea si pentru alimente, care nu sunt deloc scumpe, dar si pentru apa, electricitate si servicii medicale la nevoie, care au tarife foarte ridicate.
In opozitie cu acesta, un taximetrist castiga 2000 de dolari pe luna, iesind pe traseu 7 zile din 7. Tipul despre care vorbesc este din Bangladesh. Pentru tara lui, 2000 de dolari este un venit enorm, imposibil de realizat, insa in Dubai, daca achita chiria si celelalte dari, nici de mancare nu-i ramane. Asa ca imparte o camera cu alti 9 insi. Un total de 10 insi care dorm in aceeasi camera, in paturi supraetajate, toti folosind o singura baie. Costul unui loc in camera respectiva este de 100 dolari pe luna. Astfel se descurca sa trimita si bani acasa, familia lui fiind in Bangladesh. Pentru el Dubaiul nu e tocmai raiul pe pamant. Cu toate astea, tonul pe care mi-a povestit nu a fost unul de amaraciune, care sa ceara compatimire. El se considera chiar multumit de situatie.
Si ca tot veni vorba de taxiuri, surprinzator, tariful pe kilometru este de aproximativ 1,3 dirhami, adica 1,3 lei, paritatea fiind de 1 la 1. Problema e ca, orasul fiind  foarte mare, n-ai cum sa mergi pe jos. N-ai unde sa mergi pe jos. Atunci, chiar daca e taxiul ieftin, cea mai scurta cursa te costa undeva intre 30-40 lei dar tot rezonabil ramane.

Asadar, revenind la ideea initiala, Dubaiul se poate numi orasul "Cel mai". Cel mai luxos hotel din lume, cea mai inalta cladire din lume ce detine alte 6 recorduri personale de "cel/cea mai", cel mai mare mall din lume, cea mai mare insula artificiala si tot asa.

Un alt exemplu interesant se leaga de florile din oras. Emiratele traiesc anual doua sezoane. Unul de iarna, cand temperaturile sunt de maxim 30 de grade, si unul de vara, cu temperaturi de pana la 50-52 de grade. In sezonul de vara, orice planta este parjolita, cu exceptia palmierilor si copaceilor desertici. In sezonul de iarna insa, tot orasul e impanzit de flori care modeleaza diverse desene si forme. Partea interesanta este ca, o data pe luna florile sunt schimbate pentru a nu crea monotonie si a nu plictisi populatia.
                            
Imi amintesc ca pana acum ceva timp, ma uitam intrebator pe youtube la niste clipuri cu masini de lux abandonate pe la marginea Dubaiului ori prin parcarile orasului. Tot timpul m-am gandit daca o fi sau nu adevarat. Este! Dupa ce am vazut cu ochii mei un Aston Martin prafiut, undeva pe marginea drumului, aproape afundat in nisip, am cautat explicatia si am primit-o de la ghid.
In Dubai, pe langa faptul ca nu sunt taxe iar un Mercedes S Classe costa 60.000 de dolari in loc de 100.000 de euro ca in Romania, bancile dau credite substantiale oricui, fara prea multe cerinte. Pentru banca este suficient sa dovedesti ca ai un loc de munca. Asta le garanteaza lor ca iti vei plati ratele.
Masinile abandonate sunt ale celor care au ramas job, fiind nevoiti sa paraseasca tara. Daca ar returna autoturismul bancii, valoarea second hand a acestuia n-ar acoperi datoria, asa ca banca ar cere diferenta. Cum nu se pune problema de a putea achita restul de bani, persoana respectiva ar trebui sa ramana si sa presteze munca in folosul comunitatii, pana cand datoria se acopera. Atunci, este de preferat sa abandonezi masina si sa pleci.
La intrebarea "de ce bancile nu cauta masinile sa le recupereze", raspunsul a fost sec: "Nu le intereseaza".

Si pentru final, am pastrat cireasa de pe tort. Cum era Dubaiul acum 30 de ani? Mult, mult desert, si o asezare umana formata din niste case si constructii modeste. Cum era Dubaiul acum 50 de ani? un trib de oameni, asemanatori beduinilor, ce traiau in corturi, case de nuiele si pamant. Fara drumuri, fara cladiri, fara scoli si spitale, fara electricitate si fara apa.

Un singur lucru s-a pastrat. Lipsa apei. Dar si pentru asta au gasit o rezolvare, prin ferberea apei marii, decantarea sarii si colectarea vaporilor. In prezent, orasul lui "Cel Mai" gazduieste nenumarati zgarie-nori, insule artificiale, masini de lux, masini din aur, cel mai mare mall din lume, trenuri fara control uman, statii de autobuz cu aer conditionat, nori artificiali, partie de ski in mijlocul nisipului, fantani dansatoare etc.. Orice ti-ar trece prin cap, ei au sau pot construi.
Si ca un exercitiu de imaginatie, ma gandesc la un tanar care traia acum 40-50 de ani in epoca pietrei si care acum conduce Lamgorghini. Asta este cu adevarat o lovitura a sortii. Un fel de "from zero to hero" cum ar zice americanii.

                                                (Masina placata cu aur in fata Dubai Mall)

Urmeaza cat mai curand posibil sa scriu despre atractiile Dubaiului, despre insulele artificiale, despre cum s-a nascut ideea unei insule palmier, despre tehnologie, despre cumparaturi si malluri, despre luxul exagerat, grandomania de la hotelul Burj al Arab, despre Burj Khalifa si multe alte lucruri traite la fata locului.

Manelismul Turistic

Termenul de manelist a depaşit de mult bariera segmentului muzical. Îl găsim acum în orice domeniu. Ce înseamnă de fapt manelist? La modul peiorativ, manelismul nu reprezintă decât lipsa de cultură, oricare ar fi ea, lipsa de bun simţ şi multă fală pe burta goală. La fel precum cântăreţii care au lansat trendul, cărora le place să arunce cu bani doar de show, urmând apoi să îi restituie. Le place să trăiască într-o lume imaginară, compunând poveşti pe versuri în care ei se autoprezintă drept personaje fabuloase în jurul cărora se-nvârt şi prietenii şi duşmanii.
Ca în orice domeniu, găsim manelişti şi in turism. Ăştia sunt grupaţi pe categorii, în funcţie de averi şi cât îşi pot permite să cheltuiască.
Aş începe cu maneliştii mai puţin pricopsiţi, ăia care au luat toată viaţa bilete prin sindicat la Eforie Nord, unde mâncau pacheţel pe plaja şi, cel mult seara, la "împinge tava".  Odată cu ofertele din ce în ce mai accesibile, au descoperit băieţii Bulgaria cu de toate  la all inclusive. Pentru ei, Bulgaria e centrul universului. Au impresia că au vazut toată lumea după un sejur de 7 nopţi la Albena. Se întorc acasă şi povestesc tot restul anului despre concediul lor minunat vecinilor şi prietenilor mai puţin norocosi, care nu şi-au permis o schemă d-asta. În general sunt uşor de recunoscut. Îşi petrec toată ziua pe şezlong, tras strategic lângă dozatorul de bere diluată cu apă, şi in restaurant. Seara pot fi văzuţi la plimbare, îmbrăcaîi în trening turcesc cu Barcelona (sau Steaua dacă e mai naţionalist) şi cu o borsetă de bijniţar atârnată de gât.

Mai sunt maneliştii cu aere de superioritate. Ăştia pleacă de la premisa că nimic nu e destul de bun pentru ei şi sunt puşi pe scandal 24 din 24. Se leagă de orice amănunt pentru a beneficia de foloase necuvenite. Dacă au platit o camera cu vedere la parcare, construiesc inconveniente din nimic, brusc apare un întrerupător care nu merge, un geam care nu se închide, o priză strâmbă, o faianţă cu mucegai, şi se duc la recepţie cu garagaţă, cu ameninţări cş "nu ştiţi cine suntem noi", cu postări de publicitate negativă pe forumuri, ţintind să obţină gratuit un upgrade la o cameră sea-view. Se gândesc că până la urmă să se mai ducă dracu' ăia cu hotelul lor cu tot. Oricum nu face de cât au plătit ei. Pe ăştia, indiferent că eşti la restaurant, la piscină, la saună sau la plimbare, îi vezi îmbrăcaţi numai cu ţoalele de duminicş, nu casual ca tăranu' de tine. Pentru ei concediul este un moment important, de referinţă, ca o întâlnire oficială în care măcar celor care nu-i cunosc să le arate ce clasă superioară au.

Cea mai interesantă categorie de turişti manelişti sunt cei care aleg destinaţii exotice sau culturale. Cum necum, strâng bani de-o Turcie, de-un Egipt sau o Grecie. Ăştia îţi povestesc de Thessaloniki, pe care l-au avut bonus la sejurul din Paralia sau Olympic Beach, dar când îi întrebi de Salonic îţi spun ca acolo n-au fost. Deja n-are rost să îi chestionezi de Acropole şi alte porcării d-astea. Ei au văzut Grecia, n-au avut timp de amănunte.
Şi uite aşa se duc unii la greci, intr-o ţarş leagăn al civilizaţiei, dar din ea n-au văzut decât autostrada până acolo.
Apoi vine Egiptul. De fapt şi de drept, ăsta e leagănul adevărat al civilizaţiei. Grecia e mai mult un balansoar, adică, după ce se plictiseşte copilul de dat în leagăn, se mai dă o tură şi în balansoar, apoi revine la leagăn. Deci, te duci in Egipt, stai 7 nopţi închis in resort, apoi te întorci în ţară şi te lauzi că ai văzut Egiptul. Nu te interesează un Cairo, să vezi piramidele alea pe care unii s-au muncit să le facă, nu te interesează o vale a regilor, să vezi mormintele faraonilor, un Luxor, o vale a Nilului şi desfăşurarea vieţii în Egipt. Nu! Nu te interesează, pentru că opţionalele astea sunt mai scumpe decât sejurul în sine, aşa că stai doar la bronzat, pentru că soarele din Egipt e mai smecher decât soarele din Romania. Tot ce ţi se pare interesant este zborul cu avionul. Vii şi povesteşti cum a fost, ce turbulenţe ai întâmpinat şi cum a fost viaţa ta pe muche de cuţit, asta până când ai primit un sandvis sau o caserolă de mâncare şi brusc ai uitat de teamă.
Mie mi se par păcate mai mari decât a ajunge în Amsterdam şi a nu te duce la curve!