Croaziera Caraibe - Ziua 1: Plecare către Martinica

Am plecat de acasă cu destinația Fort de France, Martinica. Așteptam cu maximă nerabdare momentul plecării. Știam că mă așteaptă drum lung și obositor dar când stai cu gîndul la 14 zile de umblat prin insule... îți ia cu mâna.
Și totuși, azi a fost o zi infernală. Scoală-te la 3 dimineața, asta după ce te-ai culcat la 2:30 pentru că ți-ai lăsat bagajul pentru ultima clipă. Bagă vrute și nevrute în el, mai rău ca nevastă-mea, că cine știe când ai nevoie de ele în 2 săptămâni.
Pe lângă trolerul mare, mi-am luat și un troler mic, plin cu ustensilele de surprins momente. Un DSLR cu 3 obiective, blitz, un aparat foto compact, că fac diferite excursii în care n-aș vrea să-mi rupă gâtul DSLR-ul, trepiedul, action camera și carcasa subacvatică, 3 telefoane mobile și, bineînțeles, bățul de selfie frate!
Și cam așa a arătat bagajul meu de mână.

La 4 dimineața plecăm spre aeroport. Avionul a decolat la 7:00 spre Paris, Charles de Gaulle. Ora locală 9:00 dar  3 ore de zbor. Ia-ți bagajele, schimbă aeroportul și du-te la Orly pentru zborul Fort de -France. Încă 45 de minute pe transferul între aeroporturi.  Pe drum ai timp să vezi și ce dugheană mizeră este Parisul pe la periferie, dar nu numai.

Ajungem la Orly, predăm bagajele și constatăm că e ora 12:00. Zborul îl aveam la 16:05. Ce să facem până atunci? Păi scot și eu ca băiatu' 25 de euro din buzunar pentru 2 sendvișuri și o gogoașă în aeroport în Paris, că doar luam calea Caraibelor, nu a Eforie Sudului. Oricum eram lihniți de foame și trebuia să fac aroganța. Mâncam și stăteam cu gândul numai la câte shaorme achiziționam cu banii ăia dați pe pâine cu salam.

Mai departe, ne-am dus la poarta de îmbarcare unde mi-am luat fața de autist și priveam în gol pe geam și la ceilalți călători plictisiți de soartă, timp de vreo 3 ore, până la plecare.

Dă Domnu' și se face ora de plecare. Avion transatlantic. Altă viață. Aveam vreo 5 cm spațiu în plus la genunchi. Nu e mult dar la 1,87 m si 110 kg, se simte. Nu mai stăteam cu genunchii la gură dar tot îmi sprijineam barba pe ei. Display cu jocuri, muzică, filme în dotare. Speri doar să treacă repede alea 9 ore de zbor.

Am încercat să mă joc vreo doua jocuri tembele, m-am uitat la "The Good Dinosaur" apoi am mai văzut încă o dată "Star Wars 7", că poate îmi place mai mult la reluare dar, până la urmă, tot a intrat bâțu-n mine. Începuse și foamea să mă întrebe cum o mai duc, semn că nu apreciase salamul parizian.

A picat la fix servirea mesei în avion. Nu mai știu ce a fost de mâncare dar știu că am devorat toate punguțele și cutiuțele alea cu mâncare de astronauți.

Într-un final, monitorul cu datele despre zbor indica 40 de minute până la aterizare. M-am bucurat de parcă erau secunde. Temperatura locala 28 grade la ora 7 seara. Când am ieșit din avion, m-a izbit o umezeală caldă ca de saună. Caraibe baby... Caraibe!

Prima noapte la hotel La Pagerie, în Trois Ilets, Martinica. Îmbarcarea e în ziua a 2-a. Abia asteptam cina. Până la hotel am făcut vreo 40 de minute cu autocarul. Am stat chiar în spatele șoferului. Curbele strânse, combinate cu iuțeala ce-i zvâcnea din veverița de la subraț, m-au făcut să mă gândesc de mai multe ori dacă mai vreau cina. Zic, hai să mănânc totuși. Hotel drăguț, restaurant drăguț , mâncare foarte bună, dar ospatarii nu întelegeau că pentru mine e 4 dimineața, nu 10 seara, și ca am 48 de ore de nesomn. Am început somnul pe mese, precum morții. Suficient pentru prima zi.

M-am dus în cameră, unde patul mi se părea un paradis mai la-ndemână comparativ cu croaziera care va începe a doua zi.

Emiratele Arabe Unite. Episodul 2 Abu Dhabi

Scriam anul trecut despre Dubai și atracțiile lui. Dacă ți se pare că Dubaiul este mama bogăției, atunci Abu Dhabi-ul este mama Dubaiului, acea mamă care-i trage fesul pe urechi când pleacă la școală și îi dă bani de buzunar. Toată puterea emiratelor stă în Abu Dhabi. Dubaiul este doar eticheta.

Cu toate că șeicii celor doua emirate se au ca frații și conduc țara împreună, cu toate că Abu Dhabiul a susținut Dubaiul cu bani pe timp de criză, există și o competiție între cele două emirate. De fapt, mai corect spus, există o invidie nerecunoscută oficial a Abu Dhabiului pe popularitatea Dubaiului.

Abu Dhabiul ar vrea să fie și el popular, dar nu e. Nici nu știe cum și nici nu vrea să aibă o atitudine mai ospitalieră față de turiști. Dubaiul a făcut compromisuri. A mai lăsat de la el referitor la legile islamice. In Dubai poți consuma alcool, poți face plajă în bikini, poți merge ținându-te de mână pe stradă. În Abu Dhabi... nu, pentru că biciul doare, mai ales dacă ți-l repetă de vreo 15-20 de ori pe bulevardul spinării!

Abu Dhabi își păstrează aura de oraș serios, riguros, rece. În Dubai, majoritatea străinilor care muncesc acolo sunt taximetriști, vânzători în magazine sau lucrători în turism. În Abu Dhabi, toți străinii sunt ingineri sau profesori.

Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește nimic. Dubaiul și-a creat singur propria poveste, prin construcțiile și opulența etalată. Abu Dhabiul poate construi și el fântâni dansatoare, hoteluri de 1000 de stele si clădiri până în stratosferă, dar toate astea ar fi percepute drept copii ale Dubaiului.
Așa că cel mai simplu e să facă dragoste cu forța. S-o cumpere. Astfel că te plătesc să te prefaci prietenul lor, te plătesc să-ți schimbi numele în Abu Dhabi, să te tatuezi cu Abu Dhabi sau să renunți la crezul tău.

Ma refer aici la Ronaldo, care e plătit să se dea tovarăș cu șeicul, la ofertele făcute marilor cluburi de a schimba numele stadioanelor în Abu Dhabi sau la exemplul concret în care Real Madrid a trebuit să renunte la crucea din vârful coroanei regale de pe emblema clubului, în schimbului unu contract gras de sponsorizare al celor de la Fly Emirates.

Aici am pășit prima dată în Abu Dhabi. Am coborât din autocar direct cu ochii-n Etihad Towers.

                                     

 Deși era ora 11:00 AM și aproape 30 de grade afară, în luna ianuarie, pe plaja asta amenajată nu era picior de turist. Pe semne că e greu să stai la soare în costum de eschimos.

În rest, Abu Dhabi se descrie mai mult prin elemente administrative. De aici pleacă toate facilitățile emiraților nativi. Sunt undeva la 1,5 milioane în toată țara iar Abu Dhabiul are, probabil, cei mai mulți bani pe cap de locuitor, din lume. Facilități nu primesc decât cetățenii emirați. EAU nu acordă cetățenie niciunui străin. Dacă însă, ca femeie, te măriți cu un cetățean al Emiratelor și faci un copil, acel copil este la rândul lui cetățean al Emiratelor. Printre infimele facilități aș enumera gratuitate la sănătate și învățămant, apă gratuită, reducere la electricitate, loc de muncă asigurat în instituțiile statului, asta în cazul în care ai nevoie, pentru că marea majoritate a cetățenilor sunt oameni de afaceri sau moștenitori de petrol. Lista continua cu 20.000 $ cadou de nuntă din partea statului și o casă de minim 200.000 $, in funcție de statutul social, în ansamble rezidențiale pentru familiile nou întemeiate. Restul, adică persoanele venite să lucreze în EAU, plătesc toate aceste servicii, fiind destul de scumpe.

Mai departe am mers la varianta lor de Muzeul Satului. Au astfel de muzee ale "vieții de ieri", care chiar a fost ieri, în fiecare mare oraș. Asta înseamna că nu se rușinează deloc ci chiar sunt mândri de evoluția rapidă, de la paie, la oțel și sticlă.

Tot ce se vede în fotografia de mai jos aparține unui singur om. Șeicul Zayed sau, pe titulatura completă, Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan. În primul palat, cel din plan apropiat, stă el. Celelalte palate sunt câte unul pentru fiecare nevastă.

Incă nu mi-am dat seama dacă șeicul Zayed, în tinerețea lui, semăna cu Florin Salam sau Dan Bursuc.

Abu Dhabi a învățat totuși ceva de la Dubai. Dacă n-ai obiective turistice, trebuie să ți le faci singur, mai ales că-ți permiți. Ca urmare, a aparut cel mai luxos circuit de Formula 1 , circuit care ofera si o premiera, fiind singura cursă care începe ăn lumina zilei și se termină în nocturna, circuitul Yas Marina, pe insula naturală Yas. Tot aici s-a construit cel mai mare parc de distracții Ferrari.

Insula a fost conectată de celălalt țărm printr-un tunel de aproximativ 1,5 km. Pentru că la deschiderea insulei, cu facilitățile ei, cursele de viteză deja începuseră cu posesorii de mașini puternice, s-au montat prin tunel și prin restul insulei o mulțime de dâmburi, numite popular și "polițiști culcați". De asemenea, și viteza legală a fost limitata la 60 Km/h, doar așa... să se râdă de cei carora le vor fierbe motoarele.

O machetă Ferrari, cam de 50 cm lungime, care costă 25.000 de lei (sau vreo 5.600 Euro)

De pe insula Yas, am pornit către cel mai impresionant obiectiv al Abu Dhabiului. Marea Moschee sau Moscheea Albă. Să te duci în Abu Dhabi și să nu vezi Moscheea Albă, e ca și cum te-ai duce la Paris și n-ai vedea Turnul Eiffel.

Costurile construcției au fost estimate la 800 milioane dolari. Înglobează cele mai scumpe materiale din lume și te teleportează instant în lumea lui Aladdin.

"Abajurul" de mai jos cântărește 8 tone și este un mix de aur, argint și pietre prețioase, făcut în purul stil chicios al arabilor cu bani!
Covorul de pe jos are o poveste interesantă. Este dintr-o singură bucată, adus din Iran, și l-au țesut 200 de fete virgine... Ni s-a menționat că au fost virgine, cred eu că cel puțin la data țeserii. De unde deduc că virginitatea îți sporește talentul la lucru manual.