Vinul, turismul si wireless-ul

Săptămâna trecută a avut loc la Urlaţi, Prahova, conferinţa "Ruta Culturală Drumul Vinului". S-au prezentat crame, s-au făcut degustări de vinuri, s-au vizitat conace şi muzee situate pe "Drumul Vinului" şi podgoriile de viţă de vie.Toate acestea au avut ca scop promovarea rutei culturale drept produs turistic.

Când te gândeşti la "Drumul Vinului" prahovean, vizualizezi în principal ruta Valea Călugărească - Urlaţi - Ceptura - Tohani. Dacă te gândeşti că nu prea se poate discuta despre turism în zona asta, ai perfectă dreptate. Prahova este căutată în special pentru drumul muntelui, cu o singură bandă pe sens, nu pentru drumul vinului.

Dar produsul ăsta nu te invită să vizitezi Urlaţiul sau Ceptura. Îţi propune de fapt excursii de-o zi în care să deguşti un vin bun, să serveşti masa la un conac sau o cramă, să mergi în inima plantaţiilor de viţă de vie şi să auzi nişte poveşti interesante. La fel de bine te poţi duce şi pe cont propriu la degustat sau să te opreşti la o cramă dacă eşti in trecere.
Recunosc că am fost un ignorant desăvârşit când vine vorba de posibilitatea asta de a atrage turişti intr-o zonă, mai ales datorită faptului că nu sunt consumator de vin. Pentru mine, vinurile bune şi vinurile proaste au acelaşi gust de apă acră (deja am facut o blasfemie).
Menţionez că vinul nu are nicio legătură cu beţia. De fapt, beţivii nici nu beau vin. Ceea ce beau ei nu poate fi numit vin, cel puţin după părerea specialiştilor oenologi, care nu pot numi vin orice licoare produsă din struguri. Chiar făcusem o glumă cu un proprietar de cramă, întrebându-l dacă vin fiert cu zahăr şi scorţişoară nu au la degustat. Mi-a aruncat o privire de parcă aş fi pomenit de dracu-n biserică şi am inţeles că oamenii ăştia chiar fac artă.

Concluzia ar fi că, printre străini, degustarea vinurilor este o activitate intens întâlnită şi căutată. Aşa cum spunea cineva: "Când eram plecat în delegaţie şi aveam puţin timp liber, dacă vremea era urâtă mergeam la un muzeu, dacă vremea era frumoasă căutam crame în apropiere pentru o degustare de vinuri".  Acum se încearcă popularizarea obiceiului şi printre români. Aşa cum s-a preluat de la străini bicicletele, rolele, skate-urile, la fel cred că se va implementa şi această activitate de degustare şi incursiune în domeniul viticol. Partea proastă ar fi că, momentan, o degustare de 4-6 soiuri de vin nu este tocmai ieftină, plecând undeva de la 40 lei/pers. şi nu toate cramele acceptă turişti individuali. Majoritatea organizează degustari doar pentru grupuri.

Nu toţi însă! Mihail Rotenberg, proprietarul cramei Rotenberg din Ceptura, cunoaşte foarte bine business-ul iar dacă îi baţi la poartă să cumperi o sticlă de vin sau să faci o degustare, te primeşte cu mare plăcere. Unde mai pui că Mihail Rotenberg este un pionier al actualelor reţele wi-fi, deţinator al recordului mondial al unei conexiuni wireless de distanţă (wi-max mai exact) desfăşurată pe cea mai mare întindere, vreo 320 km. Interesant, nu?

Deci tăticul internetului wireless, israelian de origine, care şi-a petrecut foarte mulţi ani prin SUA, înhăitându-se cu oameni precum Bill Gates sau nenea I-phone, Steve Jobs, stă acum într-o curte din Ceptura, îmbrăcat în salopetă şi zdrobind struguri. La 4 km de Fântânele, locul în care alergam cu cercu' pe uliţa în vacanţele copilăriei, stă un om de cartea recordurilor căruia îi datorăm lipsa "maţelor" din casă. Fabulos! Mă bucur de descoperirea făcută şi mă simt vinovat că nu m-a interesat din urmă cu mai mult timp.
Ar fi interesant să ii intreb pe tinerii flăcăi ceptureni, care seara sprijină gardurile stând pe facebook cu telefonul în mână, conectat la routerul wireless din casă, dacă ştiu cine e domnul care zdrobeste struguri în curtea de peste drum.

O poveste frumoasă au si cramele cu pompoasa denumire S.E.R.V.E. (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepţie). Prin '94, un conte francez în căutare de locuri propice pentru cultivarea viţei de vie, Guy Tyrel de Poix,  ajunge şi prin Prahova, hotărându-se să cultive aici soiul Cabernet care se cultiva şi prin podgoriile din Bordeaux. Deşi românaşii noştri, la vremea respectivă, nu ii dădeau prea multe şanse să obţină aceeaşi calitate a strugurelui precum cel cultivat în Franţa, contele, văzând că relieful şi climatul sunt identice cu cele din Bordeaux, ambele zone aflându-se pe paralela de 45°, decide să cultive şi bineinteles că are succes. Contele, înainte de a muri in 2011, reuşeşte să înfiinţeze gama de vinuri ale "Cavalerului", un brand apreciat la noi în ţară şi nu numai.

Conacul Basilescu, cu cramă cu tot, ar fi ultimul pe care l-aş menţiona mai pe larg. Nicolae Basilescu, nascut la Urlaţi in 1860, a fost un adevărat filantrop al vremii. Omul a fost şcolit pe la Bucureşti, apoi şi-a luat doctoratul la Universitatea din Paris. La întoarcerea în ţară a profesat ca avocat, profesor universitar de drept şi politică economică, a construit şcoli şi spitale din banii personali şi a înfiinţat cartierul Bucureştii Noi. La conacul de lângă Urlaţi, cocoţat bine de tot pe dealuri, printre vii, s-a redactat prima constituţie modernă a României.

Lista se completează cu Muzeul Conacul Bellu, al unui alt baron de la începutul anilor 1900 sau Conacul dintre Vii, patronat de a doua soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu. Toate sunt nişte locaţii excepţionale.

Pe lângă multitudinea de soiuri importate, la loc de cinste stă Fetească Neagră, un soi pur românesc extrem de apreciat chiar de francezi. Spre ghinionul lor, cea mai bună Fetească Neagră se coace doar pe dealurile prahovene. Solul este bogat în fier, care ajută strugurele să capete culoarea care-i dă numele şi gustul puternic...dar nu amărui ca la alţii.

Aşadar, când vă prinde aglomeraţia pe DN1 spre Braşov, când sunteţi în trecere, când mergeţi spre Buzău, când veniţi cu afaceri prin Bucureşti şi aveţi o jumătate de zi liberă, abăteţi-vă spre drumul vinului prahovean. Dacă aveţi mai mult timp liber, în mod special în vreme de toamnă, veniţi, cazaţi-vă la conace ca boierii ăia mari, participaţi la cules de struguri, faceţi vin, mâncaţi bio, pentru că aici încă se găteşte din gospodării proprii, cererea nefiind mare, degustaţi vinuri şi simţiţi-vă bine în mijlocul naturii.

Overbooking

"Bună ziua. De la agenţia/hotelul X vă deranjăm. Rezervarea dumneavoastră nu mai poate fi onorată în condiţiile pe care le-am stabilit iniţial."  Cam aşa începe coşmarul fiecarui turist care a avut "norocul" să-şi rezerve o camera la un hotel ce a făcut overbooking. Mai exact, un hotel care a vândut mai multe camere pe un anumit interval de timp, decât are fizic. Acest fenomen apare bineînteles la hotelurile cu un volum mare de rezervări. La noi pe litoral, overbookingul apare an de an la diferite hoteluri însă anul acesta un anume hotel a ţinut să doboare toate recordurile şi a avut un overbooking de aproximativ 100 de camere în vârf de sezon. Atât hotelul cât şi agenţiile de turism care au contractat camere, au vândut împreună 100 de camere peste capacitatea totala.

Cum apar aceste probleme? Din strategia de vânzare, din neatenţie, din greşeală şi din nesimţire. În primul rând, din statistici se observa că un anumit procent din turiştii care-şi fac rezervări, din diferite motive le anuleaza pâna la data plecării in concediu. Să presupunem că, statistic,  5% din turişti işi anuleaza rezervarile facute. Ca urmare, toată lumea va vinde 105% din camerele de care dispun, bazându-se pe acele anulari care vor aparea la un moment dat. Mai departe, se pot întampla greşeli de operare în sistemele de rezervări sau neatenţii, dar de aici şi până la a vinde aproape dublu faţă de capacitatea hotelului, nu poate fi decât nesimţire. Asta se traduce printr-o astfel de relaţie între agenţie si hotel: "eu sunt agenţie mare & tare, eu îţi vând de zeci jdă miliarde pe an, mie imi suplimentezi cu câte camere vreau eu, nu mă interesează ce faci cu alţii, îi dai afara p-ăia şi îi bagi pe ai mei."

Să revenim la telefonul de informare pe care îl primeşti, eventual şi cu o zi înainte de plecare, ca să fie treaba şi mai interesantă. Eşti sunat de la agenţie sau direct de la hotel, în funcţie de locul din care ai achiziţionat biletul, să te informeze că n-ai ce căuta la mare, la hotelul pe care l-ai solicitat. Ţi se propun şi variante, fie la un alt hotel, altă statiune sau o altă perioadă. De aici tu începi să turui tot setul de argumente din seria "nu mă interesează": "Nu mă interesează, eu am voucher, am contract, v-am plătit, vă dau in judecată tot arborele genealogic, bla, bla, bla"... pe sistemul "Sunt cetăţean european şi am drepturi. Important de ştiut că persoana care te-a sunat se află într-unul din puţinele momente în care chiar vrea să te ajute. Nu te sună ca să se scoată. Rahatul e deja făcut şi nu prea mai sunt multe de scos.Sigur că tu nici nu vrei să auzi de aşa ceva şi te duci la hotel, conform voucherului pe care l-ai plătit.

Odată ajuns la faţa locului, ai o singură şansă ca să-ţi salvezi pe cât se poate concediul: să conştientizezi că acolo nu te cazezi! Bineînţeles, conştientizarea nu te apucă din prima. Întâi incepi cu gura mare şi efectuare de circ. Îti arunci bagajele prin recepţie, îţi pui copilul să bocească, ţipi la recepţioneră, toate astea când îţi va veni rândul, pentru ca mai sunt alte zeci de turişti acolo cu aceeaşi problema ca a ta şi cu acelaşi mod de abordare. Ca să păreţi mai înfricoşători, vă aliaţi şi zbieraţi in grup. Chemaţi poliţia, televiziunea, OPC-ul... Pentru hotel este o problemă ale cărei consecinţe deja au fost asumate. Deciziile au fost luate şi tam-tamul e făcut în van. Ca să fiu mai concis, nici Dumnezeu Tatăl dacă se pogoară pe pământ, acolo nu se cazează.
Şi după ce a venit poliţia şi a ridicat din umeri spunând ca nu e de competenţa lor, după ce a venit televiziunea şi a mai facut şi ea un reportaj pe seama ta, după ce a venit OPC-ul şi a dat o amenda de 5-10 mii lei care era deja pregătită la tejghea, tu observi că tot în recepţie te afli si deja e seară. Pare cinic dar nu ai ce să faci.

Acum te găseşti in situaţia de a-ţi fi epuizat toate armele şi deja începe să te atraga ideea de a te aşeza la masa negocierilor. Varianta cu mutarea perioadei sejurului cade, pentru că eşti deja acolo. Rămane să accepţi mutarea la un alt hotel. Aici apare un alt element foarte important. Renumele, importanţa şi seriozitatea agenţiei de la care ai cumpărat sejurul. Majoritatea agenţiilor importante includ in contractul cu turistul clauza ca in caz de overbooking, acesta să primească o altă cazare de aceeaşi categorie sau superioara. Nu întotdeauna cel mai ieftin inseamnă şi cel mai bun. De obicei, ieftin găsesti pe la agentiile mici, de scări de bloc, unele obscure. Intr-o astfel de situaţie, cu siguranţă că vei blestema clipa in care ai decis să iei de unde e mai ieftin.

O agenţie mică nu-şi permite să contracteze camere la un anumit hotel, astfel că  vor lua direct de la hotel sau de la o altă agenţie care are camere contractate. Când vine momentul să fii mutat, eşti la cheremul hotelului, care te duce unde-i convine.
Pe de altă parte, o agentie importantă pe piaţa turistică, are contracte bine puse la punct cu hotelurile, vând de sume foarte mari anual şi pot constrânge hotelierii prin diferite metode cum ar fi refuzul de a mai face plăţi sau incetarea colaborării în viitor. Un hotel işi poate permite să piardă colaborarea cu o agenţie care îi vinde 5 camere pe an, dar cu una care vinde 100-200 de camere anual, nu.
Astfel, clienţii agentiilor puternice primesc de la acestea bonusuri constând in zile suplimentare de cazare, diferite facilităţi gratuite, cazări la hoteluri de categorii superioare dar în aceeaşi bani etc.. Agenţia este interesată să-şi cazeze turistul, fără a avea vreo importanţă costurile suplimentare, pentru că acestea vor fi suportate de catre hotel.
In concluzie, treaba cu cetăţeanul european şi cu drepturile nu ţine. Trebuie să laşi frustrarea momentului de-o parte şi să gândesti în folosul tău, pentru a obţine căt mai multe avantaje din situaţia creată.

Plimbare cu bicicleta, Valea Azugii - Cabana Susai - Valea Limbășelului

Multă verdeaţă, puţină răcoare, raze arzătoare ale soarelui care nu te lăsau să te răceşti, un superb peisaj montan, ciripit de păsărele și susur de apă... Cam aşa se prezenta dimineaţa sâmbetei trecute la Azuga, unde aveam să-mi petrec restul zilei hoinărind cu bicicleta, impreună cu nişte prieteni.
Până la Azuga însa, sculare la 6:30 dimineata ca să putem prinde trenul de 7:48 din gara Ploieşti Vest, echipare, stai şi caută chei si portofel tocmai când eram pe punctul de plecare, pedalare apoi ca iepuraşul Duracel până la gară şi apoi urcarea in tren.

 

11 lei costul unui bilet Ploiești - Azuga, la care se adaugă 5 lei pentru bicicleta. Nimic surprinzător când am constatat in tren că s-au vândut mai multe bilete pentru biciclete decât locuri disponibile. Când mergi cu personalul trebuie să te bucuri că ai acest privilegiu, fără a-ţi mai pune problema de pretenții și drepturi.
Ne găsim totuşi loc printre grămada de biciclete ticsite și ajungem cu voie bună în Azuga. Abia acum pot reveni la partea cu verdeaţă, răcoare, susur de apă şi raze arzătoare.

Gradul de ocupare al staţiunii este destul de scăzut pe timpul verii, însă din ce in ce mai mulţi biciclişti mişună prin Azuga în căutarea punctelor de plecare a diferitor trasee montane. Sunt și oameni care au văzut oportunitatea dezvoltării unui business în această directie dar momentan sunt prea puţini, cu idei prea puţine.
Mă refer aici la fostul hotel Nu Mă Uita din Azuga, devenit acum Azuga Ski & Bike Resort. În afară de numele care te-ar duce cu gândul la un paradis pentru aceste două sporturi, nimic concret făcut, cel puțin pentru bikeri. Mă gândeam la o reducere pentru urcările bicicletelor cu telegondola, facilităţi speciale pentru turiştii cu biciclete cazați acolo, amenajarea de noi trasee etc.. Momentan nimic, însă o schimbare de nume cu siguranţă nu este suficient.

Şi plecăm din gară pe biciclete, unii dintre noi mai experimentați, alții mai puțin spre deloc, traversând stațiunea pentru a porni pe Valea Azugii spre Cabana Susai. In trecere prin stațiune, am observat că fosta fabrică de bere Azuga a fost demolată, lucru care m-a bucurat foarte mult pentru că dădea o tentă dezolantă peisajului. A mai rămas o fabrică, cea de sticlă dacă nu mă înșel, în același stadiu de ruină în care s-a aflat și fabrica de bere, dar sper să dispară și asta cât mai repede iar în locul lor să apară lucruri frumoase, care să se îmbine în peisajul zonei.
În duminica de-a doua zi urma să se desfășoare concursul de mountain-bike Surmount Marathon Azuga, mare parte din traseul parcurs acum de noi fiind inclus în cadrul acestei competiţii la care am participat și eu  în trecut.

Peisajele i-au cucerit pe cei doi prieteni ai mei din categoria rookies, călcând pentru prima oară prin acele locuri. Primii 18 kilometri fiind parcursi pe o urcare foarte usoară, un fals plat, le-au dat posibilitatea să se bucure de cadrul natural. Am făcut opriri dese, pentru o gustare, pentru o poză, pentru bălăceală în râu și nimeni nu simţea oboseala.

A venit însa şi timpul ca unii ochişori mari și umezi să plângă după mămica, atunci când a început urcarea spre Susai. Am urcat tot cu popasuri, mai mult pe jos decât pe bicicletă, dar se părea că unul din inculpati nici măcar la talpă nu mai voia să meargă.

Când am avut contact vizual cu cabana, unora le-a mai revenit zâmbetul pe mimica schimonosita a feței, pentru că acolo am făcut un popas mai îndelungat pentru o bere, un suc, o gustare și odihnă.

Întoarcerea a fost clipa așteptată de toată lumea, pentru că am avut de parcurs vreo 9 kilometri în coborâre continuă pe Valea Limbăşelului. Ăsta a fost şi gândul cu care novicii s-au îmbărbătat, că tot ce urcă mai şi coboară.

Şi dă-i la vale, viteză mare, senzații de carusel, ba chiar și o pană pe care am avut-o datorită pietrelor ascuţite. Cei care cereau pauze la urcare, erau acum supărați că ne-am oprit din coborâre.

10 minute a durat schimbarea camerei la roată, apoi am continuat coborârea pâna în Azuga unde ne-am oprit din nou la crâşmă ca să cinstim plimbarea făcută cu succes. De aici am pornit înapoi către gara Azuga, gară soră geamănă cu cea din Târgoviște, unde am găsit și plăcuţa originală ce marca altitudinea la care ne aflam, placuţă ce a fost montată la inaugurarea acestei gări în 1879. De remarcat gramatica limbii române de atunci.

La retur trenul a fost mai liber și n-am mai stat ca sardinele, nici noi nici bicicletele. Am ajuns în gara din Ploiești iar de acolo fiecare la casa lui. Unul dintre novici (cel în alb) se văita de mama focului și îndruga ceva cum că nu va mai da niciodată curs unei alte invitații de genul ăsta, că a fost greu, că a fost rău, dar l-am văzut pe facebook foarte mândru de realizările sale, când își posta imagini și filmuleţe de pe traseu. În comentarii părea că n-a mai fost chiar așa greu, deci există speranțe pentru el și la o altă aventură.

VIDEO Valea Azugii - Cabana Susai - Valea Limbășelului

Promovarea de amator VS. promovarea cu frunze

Din seria "cum poti face amatoricesc o  promovare a turismului cu un impact mai mare decat campanii in care se investesc sute de mii de euro", am gasit un clip montat de un olandez care a venit in vacanta in Romania. Peter Schangen, autorul clipului, si-a petrecut vacanta la noi in tara cel mai probabil datorita prietenei sale Andreea Bercu, evident romanca.

Poate ar fi o idee buna, cu banii cheltuiti pe un clip de promovare, sa suportam sejururile a catorva zeci, sute de turisti straini, care sa-si spuna singuri parerea despre tara noastra, nu sa le-o spunem noi.

Mai jos aveti clipul lui Peter Schangen sau un link pentru vizionare la calitate superioara:

Peter Schangen - Romania 2013

Info Trip Delta & Litoral 2014 - Episodul 3 (de Istrate Cristian)

Au trecut mai bine de 3 saptamani de la incheierea info-tripului Bibi si tot mai gasesc cate un episod de publicat. De data asta, un coleg de breasla si de excursie m-a rugat sa postez si opinia lui despre vizita facuta in Delta Dunarii, la complexul Cormoran. 
A trait dezamagiri, fanteziile lui culinare i-au fost spulberate, hotarandu-se astfel sa "toarne" si cele mai "murdare" secrete ale complexului Cormoran la care el a avut acces. Aproape ca-i vad tristetea pe chip, cu o lacrima tremuranda in ochii mari si umezi, demoralizat fiind de lipsa pestelui din meniu. Dar ca sa intelegeti despre ce e vorba, cititi textul de mai jos.

@ Istrate Cristian:
"Complexul  Cormoran – Teapa mancarurilor pescaresti si a serviciilor 
Dupa multe incercari de a participa in infotrip-ul organizat de Bibi Touring si bineinteles cu multe refuzuri avute pe motin ca nu mai este loc, intr-un final, cu vreo cateva zile inainte de plecare, primesc un telefon magic in care mi se spune ca sunt pe lista celor care vor pleca in info. Bucurie mare pentru mine, mai ales ca acest infotrip includea si o vizita in Delta cu cazare de o noapte in Complexul Cormoran – Uzlina. Cum am aflat vestea ca sunt inscris, imediat am deschis cutia neagra (laptop) cu wi-fi,  ma conectez repede, dau pe motorul cu cele mai multe viteze incluse (Google) si caut Complex Cormoran. Sa vada si ochiul lui Je unde va fi cazat in Delta, eu fiind si un pescar, amator mai mult dar cu intentii bune. Cand deschid pagina, minunatie. Cazare la hotel  3* sau la vilute, piscina, restaurant, posibilitate de plimbare cu barca pe canale, disco, biliard, tot ce vrei si ce nu vrei. Foarte incantat de ce vazuse pupila mea, incep sa imi fac planuri, sa imi sun prietenii „culesi” de prin alte info-uri, sa le zic marea veste ca merg si eu cu ei si iar vom fi impreuna. Zilele urmatoare abia au trecut. Am avut impresia ca avea ziua 48 de ore si nu 24. 

Incepusem sa numar orele, nu zilele, pana la plecare. Intr-un final ajung si in marea zi de plecare in info. Cu bagajul dupa mine ma prezint la autocar, ma imbarc, dupa cateva minute ma debarc, ca cica nu acolo trebuia sa fiu, ma imbarc in al doilea autocar si intr-un final plecam. Destinatia Delta Dunarii ca apoi sa poposim si pe litoralul nostru. Dupa cateva ore de mers si cateva opriri sa mai culegem colegi de breasla, ajungem intr-un final la Murghiol. Locul unde autocarul trebuia sa ramana parcat si noi sa ne imbarcam in catamarane pentru a strabate cativa km pe Dunare (mile marine mai degraba sa fim in termeni) pana la complexul Cormoran. 
Drumul pana acolo a fost impresionant. Pentru prima data cand faceam acest lucru am ramas putin mut. Nu mai iesea niciun zgomot din mine. Asta pana ce un coleg din catamaran ne-a incalzit cu putina palinca sa ne mai revenim la normal.

Ajuns la debarcader in fata Complexului, am ramas si acolo uimit de ceea ce putea sa existe. Primire cu pahare de sampanie, veselie, voie buna, fotografii, dar toate cu o limita. Limita ce era impusa de stomac. Ma cam rodea dupa atatea ore de mers si dupa cateva guri de palinca. Abia asteptam masa aia plina de produse pescaresti. Ajung la fata locului (terasa) las bagajul si bag ochiul repede la ce produse avem de „papa”. Uimire maxima. In loc de produse pescaresti diverse, sa nu stii ce sa alegi, gasesc salata de vinete, telemea, salata de rosii, castraveti. Zic, cred ca nu m-am uitat bine. Ma uit din partea cealalta si vad intr-un final produsele pescaresti: Cativa pestisori, in marinata zic eu ca erau, niste icre facute la „norma” si cu foaaaarte mult ulei ca sa creasca in oala si niste chiftelute. Alea nu erau din peste. Imi zic ca na, e inceputul, se pregateste poate mai incolo ceva. De foame mananc tot ce apuc. Tot ce apuc, bine zis. Fiind multe persoane, tavile cu produse s-au golit destul de repede ca fomica era destul de mare. Curios am fost ca nu mai veneau sa le umple si mai erau de venit. Intr-un final s-au umplut tavile dar cu produse mai mult nepescaresti. Asta e. Cine vine ultimul mai mananca si salata.  

Dupa o masa „copioasa” ne retragem la camere sa ne pregatim pentru plimbarea pe canalele mirifice ale Deltei. Am nimerit una din vilele complexului. Zic una pentru ca era tocmai ultima din complex. Fiind ultima, va da-ti seama ca nici apa nu prea ajungea acolo. Am probat dusul, ca na, eram venit de pe drum. Dar ce sa vezi. Apa curgea si nu prea. Cred ca daca colegul meu de camera si bunul meu prieten „cules” de prin info-uri lua apa in gura si ma stropea sa fac dus, ieseam mai castigat. Cu greu am reusit sa dau sapunul jos de mine si sa ma pregatesc de plecare. Am zis ca na, e delta. Apa ajunge mai greu pe aici si in capatul complexului. Eu unul nu sunt pretentios la lucrurile astea. Fiind pescar, ma spal si in balta daca e cazul. Dar ma gandeam ca vine un turist, isi goleste buzunarele acolo, si acasa isi da seama ca de banii care i-a dat platea facturile la apa pe vreo 2 ani. 

Dupa cateva momente de dupa dus, ne imbarcam din nou in catamarane si plecam in Delta. Vreau sa precizez ca aceasta plimbare a facut totul. Linistea si salbaticia locului este impresionanta. Cred ca sunt altii care pot descrie in cuvinte frumusetea locului. Eu unul nu ma pot exprima in cuvinte. Ce a vazut pupila mea s-a intiparit in minte si acolo va ramane pentru mult timp de acum incolo. Vreo 2 ore si jumatate de plimbare mi-au incarcat toate bateriile posibile si imposibile. Dupa plimbare ne intoarcem in complex. Putin infometati drept sa zic. Asteptam acum mancarurile alea pescaresti din delta. Ma hotarasem sa mananc si fara paine numai sa ma satur de peste. La cina, ce sa vezi... Gratar. Buuuun. Dar sa vedem de ce este. Mda, porc si miel. Tipic pentru Delta. Se pare ca in Delta nu mai cresc acum pesti ci turme de porci si turme de miei. Nu zic ca nu au fost bune. Ba chiar exceptionale. Dar totusi .... suntem in Delta. Unde este borsul acela de peste cu vreo 8 – 9 specii, sa cazi in genuchi cand dai de aroma lui. Unde este ??????  

Am trecut cu gust amar si peste cina, a urmat un foc de tabara frumos, apoi distractia din „Discoteca” complexului. Totul a decurs normal pana undeva la ora 4 dimineata. De la palinca si tantarii mi-au devenit prieteni. Se asezau pe chelia mea cum se aseaza vulturul dresat pe mana. Pe la un 4 juma dimineata, dupa inca o incercare de a ma „dusui” si eu, imi asez oasele in pat sa ma linistesc vreo 3 ore. Somn de voie. Dimineata, soare frumos, impreuna cu colegul meu de camera si bunul prieten imi servesc cafeaua si „trabala” (tigara) la piscina. Razele soarelui te piscau frumos dar totusi iar ma rodea putin foamea, ca na, noaptea servisem cate ceva. Servim micul dejun, destul de Ok pentru cine nu este pretentios, mai vizitam complexul de jur imprejur, mai stam la o vorba dupa care urmeaza marele concurs. Omleta din ou de strut. Impreuna cu unul din colegii mei de grup, ne punem sorturile, dam drumul la facut gauri in ou, preparam „aluatul” pentru omleta si apoi directia spre bucatarie pentru a o prepara. 

Aici am avut marele soc de la intrare. O bucatarie imbatranita, plina de unsoare arsa si mai ales plina de oale si ulcele vechi de cand s-a format delta cred. Vad pe aragaz un tuci, in care eu nici mancarea pentru pesti nu as fi preparat-o. Dar in fine, asta e. V-am spus ca nu sunt genul scarbos. Ii dam bataie la facut omleta, ochiul critic umbla de colo colo. Nu sunt eu un mare bucatar dar totusi frate, pune dracu si baga putina curatenie prin locurile alea din bucatarie si mai cumpara si tu niste oale noi, de ultima tehnologie, ca doar esti intr-un complex unde vin multi straini. Momentul care a pus capat pentru mine din punct de vedere al serviciilor culinare, a fost acela cand am cerut o paleta sa intorc omleta. O paleta din inox tocit, la incheieturi plina de ulei ars si uscat, parca spalat cu apa curata fara pic de Axion, Fairy, Pur sau alte produse. Probabil ca inca mai folesesc Tix si de aia nu se ia asa bine. Din acel moment pentru mine s-a rupt orice gand de a mai servi ceva la masa. Noroc de niste capsuni afisate acolo de mi-am potolit si eu foamea. Asta este turismul romanesc din Delta. Pacat ca nu avem organe abilitate sa faca controale in astfel de zone. Eu unul daca lucram in domeniu, cu siguranta Complexul Cormoran ramanea doar cu servicii de cazare.

Imi pare rau ca am ajuns sa am astfel de experiente in minunata noastra Delta. Plimbarea pe canale a sters orice amintire trista legat de acest loc, dar am ajuns la concluzia ca turistii nostri sunt mintiti cu zambetul de buze. Cu siguranta voi mai calca in acele locuri, cu siguranta voi sfatui turistii sa viziteze acele locuri pentru ca merita, dar cu siguranta nu voi oferi astfel de cazari turistilor mei. Se face o impresie proasta despre minunatiile Deltei si este pacat. Pe viitor mi-am propus sa vizitez foarte multe locuri din Delta, sa-mi fac propriul meu info, pentru a afla cat mai multe informatii despre Delta Dunarii, ca nu cumva turistii mei sa fie nemultumiti vreodata. In speranta unor schimbari majore in serviciile oferite de acele zone, ma aplec in fata voastra, imi scot palaria si va zic: O zi buna dragilor!!!"

Așa (Hotel) Ambasador pentru Mamaia, mai bine nu!

Dacă tot m-am intors recent dintr-un info-trip pe litoraulul românesc, n-aş vrea să pierd ocazia de a povesti tuturor senzaţiile tari pe care le-am trăit in hotelul Ambasador din Mamaia.
In primul rând, un lucru de apreciat este acela că organizatorul, Bibi Touring, a inclus acest hotel in lista unităţilor de cazare pe care le-am vizitat. Asta inseamnă că info-tripul nu s-a vrut a fi doar o plimbare de distracţie ci una in care să vedem atât părţile bune, care sunt destule, dar şi părţile rele.

La hotelul Ambasador, 4 stele, am fost cazaţi o noapte. Nu am luat cina in restaurantul hotelului, am ajuns seara spre orele 19:00 şi am eliberat camera a doua zi dimineaţa, la ora 7:00. In condiţiile astea, te gândesti că "ce se poate intâmpla atât de rău intr-un interval aşa scurt???". Ei bine, intr-un interval aşa scurt am trăit cea mai hidoasă experienţa intr-un hotel.

Să incep cu nişte impresii generale. Fost hotel de 3 stele, acum ridicat la rang de 4, Ambasadorul m-a pocnit fix in moalele capului chiar de la primul contact cu recepţia. Acolo, o cotoroanță scăpată din basmele copilăriei, aştepta să ne dea camerele in primire. Era şefa de recepţie, care părea foarte deranjată de la orice altceva ar fi făcut inainte să venim, dându-şi toată silinţa să realizăm lucrul ăsta: "nu vedeţi că listele astea sunt greşite???", "apăi... nu sunteţi niciunu' la poziţia care trebuie", "Asteaptă! Nu vezi că dau cameră altcuiva?"... toate pe un ton de educatoare ceaușistă ce-şi persecuta copiii. Ba chiar mă facuse să simt nevoia de a incasa un dos de palmă-n falcă, să-mi potolesc obrăznicia. O avantaja şi vârsta, undeva sărită de 50 de ani.
N-avea niciun rost să stau să-i explic că turismul din ziua de azi nu mai e turismul ăla de sindicat, din urma cu 20-30 de ani, când muncitorul percepea ca pe o favoare faptul că a reusit să ia un bilet de sindicalist, acolo unde i se dădea, nu unde işi dorea, bucurându-se că a ajuns la mare chiar dacă il intâmpinau nişte figuri acre la hotel.

Cu urări de pensionare grabnică făcute in minte şefei de recepţie, mi-am luat cartela şi m-am dus in cameră.
Bineinţeles că deschidem uşa cu cartela, că aşa ne stă bine dacă suntem hotel de 4 stele. Uşa actionată de cartelă era insă una din puţinele caracteristici ale unui hotel de această categorie. In cameră, gresie cap - coadă, că doar n-om fi nebuni să punem mochetă şi să dăm cu aspiratorul zilnic.
Paturile erau făcute din cornier sudat, zoit la pensulă cu vopsea de spital, având şi role ataşate probabil pentru a muta pacienţii dintr-un salon in altul. Camera mi-a adus aminte de vilele low-cost din Grecia, cu self catering, dar şi alea tot aveau nişte paturi mai umane. Pernele erau bune de dus in zonele afectate de inundaţii. Dacă n-ai saci de nisip, faci o minunăţie de dig din ele la cât de tari erau. In rest, camera era dotată şi cu un frigider (nu minibar), televizor şi uscător de păr in baie.
Cam atât in cameră. Mai departe, am ieşit pe balcon. Aici totul alb, proaspăt văruit, cu nişte zoaie la fel ca in cazul paturilor, reprezentând parcă o pictură abstractă trasată din bidinea. După ce m-am murdărit pe șosete de varul folosit la "pictura" lor, am intrat in cameră să mă schimb și să plec la cină, la restaurantul hotelului Del Mar. Tot un hotel de 4 stele, dar diferența părea de-o boltă cerească plină in favoarea Del Marului.

M-am intors, m-am culcat, m-am trezit pe la 6:30 și nimic din ceea ce avea sa-mi facă cea mai horror ședere intr-un hotel nu se intamplase incă. Mă duc pe hol să-mi iau bagajul. In dreptul ușii de la baie, mă-ncearcă o senzație de jilav pe la picioare. Deschid ușa cu pricina, aprind lumina și constat că mă aflu in fața a celei mai de rahat situații din viața mea. Toată baia era plină de rahat, zis și căcat, pentru a nu se confunda cu desertul turcesc, imprăștiat bine de apa care băltea. Era un  căcat de tip pastă, intins uniform prin toată baia. Inchid frumos ușa, apoi mă duc in cameră ca și cum nimic nu s-ar fi intâmplat. Mi-am amintit totuși că sunt ud la picioare, tocmai de la apa puternic imbogățită de maro. Imediat m-a cuprins o isterie cruntă, ca și cum șosetele mă ardeau, și incercam cumva să scap de ele. Următoarea constatare a fost că tot ce insemna pastă de dinți, periuță, parfum etc., se aflau in baie.

Mă intorc la locul cu pricina, deschid din nou ușa și imi fac un plan de acțiune. Cada părea relativ accesibilă cu o săritură mai vioaie din pragul ușii. Bineințeles că n-am reușit să ajung cu toate membrele in cadă, unul din picioare călcând deja in rahat. Am luat dușul, l-am pus repede pe mine, apoi pe jos, incercând să direcționez "norocul" către scurgere, cât să-mi croiesc o cale de acces spre ieșire. Din cadă apoi cu piciorul pe vasul de toaletă, să fiu mai aproape de chiuveta unde aveam toate cele. Aici am vazut și cauza problemei. Conducta care ieșea din veceu, nu era prinsă in niciun fel de vas, nici ermetizată cu silicon sanitar sau orice altceva. Erau băgate una-ntr-alta și atât. Țevile, nefiinf nici măcar la dimensiuni similare, exista mult spatiu prin care sa curga tot ce venea pe canalizare.
Mi-am luat bagajul și am plecat. La recepție, o altă colegă se plângea că i-a căzut para de la duș in cap.  Eu am predat zâmbitor cartela, am raportat o problemă la vasul de toaletă și m-am dus la micul dejun. Aici, vreo 30 de minute cât am stat in restaurant, nici măcar un singur ospătar n-am văzut la față. Era un mic bufet pe mijloc, oameni care se serveau și mese care se umpleau de farfuri nestrânse.

Părăsind hotelul, stăteam și mă gândeam... De obicei, un hotel, chiar dacă e mai slab cotat și nu oferă cine știe ce servicii, atunci când primește o astfel de vizită din partea agenților de turism, cei pe care se bazează să vândă, expune tot ce are mai bun. La Ambasador... pauză. Dacă nici in condițiile astea nu și-a dat nimeni silința să fie totul in regulă, oare ce i-o paște pe turiști?
Să pui o cartelă la ușă, un frigider in cameră și un uscător de păr in baie, nu inseamnă că ai standarde de 4 stele. Acest hotel este o rușine... o jenă teribilă, iar celor care au debitat clasificarea pentru el, le doresc la masă ce-am avut eu in baie. Hotelul Ambasador este o inșelătorie pentru care cineva ar trebui să facă pușcărie, măcar 400 de ani.

Unii ar putea spune "da, dar n-ai văzut că au tarife mai mici?". Tarifele mici nu reprezintă un argument ci tocmai instrumentul inșelătoriei. Să ai tarife mai mici decât un hotel adevărat de 4 stele dar mai mari decât hoteluri de 2 si 3 stele cu care oricum nu te compari, este un motiv suficient pentru a face un turist să ia o decizie, crezând că a facut o afacere buna. In realitate, turistul este mințit că i se oferă același lucru la bani mai puțini, ca să-l atragă, urmând ca acolo să descopere ce a plătit de fapt.
Dacă Ambasadorul ar fi avut tarife pe măsura competitorilor de 4 stele, nu l-ar fi călcat nici dracu'. Dacă ar fi rămas la 3 stele (deși nici pe alea nu le merită), iar nu l-ar fi călcat nimeni, pentru că ar fi fost prea scump. 

Uite așa află turistul la fața locului că ar fi putut să achiziționeze un bilet la un hotel de 3 stele mai ieftin, care să ofere servicii infinit mai bune decât Ambasadorul de 4 stele. Și tot așa se răspândesc zvonurile că la noi se oferă servicii proaste, tocmai datorită unor paraziți de genul ăsta. Dacă vii ca străin pe litoralul românesc dar ai avut neșansa-n viață să dai peste acest hotel, ai tot dreptul să te gândești că dacă la 4 stele gasești asemenea servicii, la restul ce-o mai fi?
Ne lăudam că vrem să imbunătățim imaginea turismului românesc, că vrem să avem "o țară ca afară" apoi dăm clasificări de 4 stele Ambasadorului. Partea rea este că hotelul Ambasador nu e singurul caz din România.

BiBi Master Info Trip Delta & Litoral 2014

Ca in fiecare an, inainte de inceperea sezonului de vara, pentru cei din domeniul turismului e perioada info-tripurilor pe litoral. Excursii de informare, ca s-o dam pe romaneste. Hotelierii isi expun "marfa" si invita agentii de turism sa simta pe pielea lor ce vor vinde in sezon.
Cand discutam de litoralul romanesc, ca despre el e vorba in acest info-trip, sunt putin circumspect. Nu pentru ca ar fi scump, nu pentru ca n-ar oferi servicii de calitate, doar ca n-am inteles de ce turismul romanesc scoate in fata atat de mult acest produs. Cand spun "atat de mult", ma raportez la celelalte destinatii pe care Romania le poate promova si care au fost lasate in plan secund sau in coada prioritatilor.

Tot timpul aud ca la noi nu e ca afara, asta pentru ca intradevar, nu e. Factorul uman e insuficient pentru a aduce litoralul romanesc la nivelul celui extern. Mai exista si un factor mult mai important, cel natural.
Romania are vreo 400 km de litoral, dintre care destinati turismului probabil ca vreo 60 km. Prin comparatie, Turcia are in jur de 4000 km, cu iesire la Marea Egee, Mediterana si cea Neagra.
Sezonul de vara in Romania dureaza cam 3 luni, varful fiind undeva intre o luna - o luna si jumatate, in functie de vreme. Egiptul pe de alta parte, are macar 8 luni de sezon iar in 6 din aceste 8 luni temperatura apei este aproximativ egala cu temperatura aerului la noi in tara, in luna iulie.
Apoi apa. De ce la noi e neagra si la altii transparenta? De ce la noi sunt alge si la altii sunt corali? De ce? Ca asa ne-a lasat natura. Mediul marin, salinitatea impreuna cu alti factori, favorizeaza dezvoltarea unei faune care include si algele atat de suparatoare si care este in mare masura responsabila de culoarea verzuie a apei.
D-aia Marea Neagra nu-i ca aia Rosie... si n-avem nimic de facut in privinta asta.
Pe langa aceste aspecte, intervine si factorul uman, responsabil de construirea unor resorturi luxoase, cu management setat pe profit, dar inbucurator, au inceput si la noi sa miste binisor lucrurile in directia asta.

Si de aici se trage frustrarea mea si invidia pe promovarea indarjita doar a litoralului. Avem o sumedenie de alte locuri superbe carora turistul nu le poate spune ca "ma duc dincolo", pentru ca dincolo nu-s. Sunt numai la noi in tara. Sunt unice. Statiunile balneare, Clisura Dunarii cu rezervatia naturala Cazanele Dunarii, manastirile din nordul Moldovei, marginimea Sibiului, muntii Bihorului, Arieseni cu pesteri si ghetari, Maramuresul, traditiile din Bucovina, Delta Dunarii... A, da. Delta Dunarii. Asta a fost motivul principal pentru care am participat la acest info-trip.

Cei de la Bibi Touring, caci la a lor invitatie am raspuns, au ales sa promoveze si Delta Dunarii, fiind singura agentie din tara care publicat un catalog-ghid pentru aceasta destinatie si unitatile ei de cazare. Asa ca info-tripul de litoral a fost combinat si cu doua zile de Delta.

Gazda noastra din Delta Dunarii a fost Complexul Cormoran - Uzlina

Multi n-au fost in Delta Dunarii. Aud de ea si se gandesc ca ce poate fi? O balta, un stuf, niste pasari, eventual si ceva peste. Poate nici nu le place pescuitul. Delta este de fapt un loc in care omul inca are calitatea de invitat si sper sa ramana asa pe vecie. Totul atat de salbatic, linistit. Parca te simti jenat ca ai deranjat pelicanul de pe lac. Dar degeaba te duci in Delta daca nu faci si o excursie de cateva ore bune pe canale. Asa mai afli ca pasarea care ai vazut-o in urma cu 10 minute nu e la fel cu cea pe care o vezi acum, desi seamana, afli ca o stiuca matura are peste 50 cm, daca prinzi una sub 40 cm este obligatoriu sa o eliberezi iar intre 40-50 cm tine de onoarea pescarului daca si-o insuseste sau nu. Mai afli ca X5-ul si Q7-le nu valoreaza nici cat doua cepe degerate acolo, pentru ca mijlocul de transport al oamenilor este barca, ca stuful de pe acoperisul casutelor izoleaza mai bine decat tabla de pe palatele tiganesti si ca daca ai vrea palat gasesti mai greu loc de amplasat. Cu barca se duc localnicii sa se aprovizioneze cu alimente, cu barca se deplaseaza catre locurile in care au treaba, exista statii de alimentare plutitoare si totul aici se scrie dupa cum dicteaza natura. Iarna la un stuf, la un pescuit, se asteapta venirea primaverii. Mergeti si vedeti. Un sejur de 4 nopti in Delta este mult mai satisfacator si revigorant decat unul de 7 nopti pe litoral. Au si ei piscine si mancare pentru cei ce ar crede ca duc dorul la asa ceva.

Revenind la litoral, Mamaia ramane perla coroanei, o perla care costa pe masura, bineinteles. Desi statiunea este modelata tot mai mult dupa chipul si asemanarea dumnezeului local, acesta a facut multe lucruri bune acolo si are un merit destul de mare in dezvoltarea imaginii acesteia.
Prima noapte am dormit-o la Phoenicia Holiday Resort. Stiam ce ma asteapta acolo si eram nerabdator sa ajung. Desi la baza este un complex de blocuri ale caror apartamente n-au avut succes la vanzare datorita crizei, acum s-a transformat intr-un superb resort ce vrea sa le concureze pe cele de afara. La Phoenicia totul este ireprosabil. Cazarea, masa, facilitatile, personalul, ospitalitatea, tot.
Angajatele resortului, in timpul liber sunt probabil manechine. La cina, nu stiam daca se serveste masa ori e vre-o defilare de moda cu ospatarite.

Un exemplu negativ in Mamaia este hotelul Ambasador, ale carui 4 stele pe firmament par o imagine macabra si este o rusine pentru tot litoralul, nu doar pentru Mamaia. Am sa scriu intr-o postare separata despre experienta din acest hotel, ca-s prea multe de spus. Tocmai cu astfel de hoteluri se raspandeste vestea ca avem servicii proaste pe litoral si, ca o ironie a sortii, chiar unii din oamenii care aparent lupta pentru imaginea turismului romanesc, dau clasificari  exacerbate hotelurilor sinistre de genul acesta. Cu alte cuvinte, ne dam singuri cu tesla-n... glezna.

La capitolul pozitiv in Mamaia, pe langa Phoenicia as incadra si hotelurile Del Mar, Iaki, Savoy,Malibu si Dacia Sud... A! Si hotelul Delta de 2 stele care comparate cu cele 4 stele ale hotelului Ambasador, le fac pe acestea din urma sa para 4 papadii,  spuse pe numele lor popular.

Cel mai placut surprins am fost de sudul litoralului, acolo unde s-au dezvoltat unitati de cazare ce tind sa rivalizeze cu cele din Mamaia. As mentiona hotel Vera din Eforie Nord, complex Vox Maris din Costinesti si  hostelul Bazart care promoveaza spiritul din Vama Veche. La urma am lasat statiunea Venus ale carei hoteluri m-au impresionat cel mai mult. Hotel Melodia, absolut superb, modern, elegant, servicii de calitate. Hotel Palace cu niste camere cat un apartament, o receptie deschisa, aerisita, care da intr-o terasa chiar pe plaja. Hotelul Afrodita, cochet, elegant, hotelul Inter care este cotat la 5* si hotel Vulturul, recent renovat si adus la niste standarde ce permit oferirea unor servicii de calitate ridicata, chiar daca are doar 3 stele.
Statiunea Venus are si o parte negativa, reprezentata de autoritatile locale care nu se ocupa de statiune asa cum ar trebui, cu toate ca hotelierii s-au achitat cu brio de datoriile lor.