joi, 16 octombrie 2014

Manelismul Turistic

Termenul de manelist a depaşit de mult bariera segmentului muzical. Îl găsim acum în orice domeniu. Ce înseamnă de fapt manelist? La modul peiorativ, manelismul nu reprezintă decât lipsa de cultură, oricare ar fi ea, lipsa de bun simţ şi multă fală pe burta goală. La fel precum cântăreţii care au lansat trendul, cărora le place să arunce cu bani doar de show, urmând apoi să îi restituie. Le place să trăiască într-o lume imaginară, compunând poveşti pe versuri în care ei se autoprezintă drept personaje fabuloase în jurul cărora se-nvârt şi prietenii şi duşmanii.
Ca în orice domeniu, găsim manelişti şi in turism. Ăştia sunt grupaţi pe categorii, în funcţie de averi şi cât îşi pot permite să cheltuiască.
Aş începe cu maneliştii mai puţin pricopsiţi, ăia care au luat toată viaţa bilete prin sindicat la Eforie Nord, unde mâncau pacheţel pe plaja şi, cel mult seara, la "împinge tava".  Odată cu ofertele din ce în ce mai accesibile, au descoperit băieţii Bulgaria cu de toate  la all inclusive. Pentru ei, Bulgaria e centrul universului. Au impresia că au vazut toată lumea după un sejur de 7 nopţi la Albena. Se întorc acasă şi povestesc tot restul anului despre concediul lor minunat vecinilor şi prietenilor mai puţin norocosi, care nu şi-au permis o schemă d-asta. În general sunt uşor de recunoscut. Îşi petrec toată ziua pe şezlong, tras strategic lângă dozatorul de bere diluată cu apă, şi in restaurant. Seara pot fi văzuţi la plimbare, îmbrăcaîi în trening turcesc cu Barcelona (sau Steaua dacă e mai naţionalist) şi cu o borsetă de bijniţar atârnată de gât.

Mai sunt maneliştii cu aere de superioritate. Ăştia pleacă de la premisa că nimic nu e destul de bun pentru ei şi sunt puşi pe scandal 24 din 24. Se leagă de orice amănunt pentru a beneficia de foloase necuvenite. Dacă au platit o camera cu vedere la parcare, construiesc inconveniente din nimic, brusc apare un întrerupător care nu merge, un geam care nu se închide, o priză strâmbă, o faianţă cu mucegai, şi se duc la recepţie cu garagaţă, cu ameninţări cş "nu ştiţi cine suntem noi", cu postări de publicitate negativă pe forumuri, ţintind să obţină gratuit un upgrade la o cameră sea-view. Se gândesc că până la urmă să se mai ducă dracu' ăia cu hotelul lor cu tot. Oricum nu face de cât au plătit ei. Pe ăştia, indiferent că eşti la restaurant, la piscină, la saună sau la plimbare, îi vezi îmbrăcaţi numai cu ţoalele de duminicş, nu casual ca tăranu' de tine. Pentru ei concediul este un moment important, de referinţă, ca o întâlnire oficială în care măcar celor care nu-i cunosc să le arate ce clasă superioară au.

Cea mai interesantă categorie de turişti manelişti sunt cei care aleg destinaţii exotice sau culturale. Cum necum, strâng bani de-o Turcie, de-un Egipt sau o Grecie. Ăştia îţi povestesc de Thessaloniki, pe care l-au avut bonus la sejurul din Paralia sau Olympic Beach, dar când îi întrebi de Salonic îţi spun ca acolo n-au fost. Deja n-are rost să îi chestionezi de Acropole şi alte porcării d-astea. Ei au văzut Grecia, n-au avut timp de amănunte.
Şi uite aşa se duc unii la greci, intr-o ţarş leagăn al civilizaţiei, dar din ea n-au văzut decât autostrada până acolo.
Apoi vine Egiptul. De fapt şi de drept, ăsta e leagănul adevărat al civilizaţiei. Grecia e mai mult un balansoar, adică, după ce se plictiseşte copilul de dat în leagăn, se mai dă o tură şi în balansoar, apoi revine la leagăn. Deci, te duci in Egipt, stai 7 nopţi închis in resort, apoi te întorci în ţară şi te lauzi că ai văzut Egiptul. Nu te interesează un Cairo, să vezi piramidele alea pe care unii s-au muncit să le facă, nu te interesează o vale a regilor, să vezi mormintele faraonilor, un Luxor, o vale a Nilului şi desfăşurarea vieţii în Egipt. Nu! Nu te interesează, pentru că opţionalele astea sunt mai scumpe decât sejurul în sine, aşa că stai doar la bronzat, pentru că soarele din Egipt e mai smecher decât soarele din Romania. Tot ce ţi se pare interesant este zborul cu avionul. Vii şi povesteşti cum a fost, ce turbulenţe ai întâmpinat şi cum a fost viaţa ta pe muche de cuţit, asta până când ai primit un sandvis sau o caserolă de mâncare şi brusc ai uitat de teamă.
Mie mi se par păcate mai mari decât a ajunge în Amsterdam şi a nu te duce la curve!

joi, 18 septembrie 2014

Vinul, turismul si wireless-ul

Săptămâna trecută a avut loc la Urlaţi, Prahova, conferinţa "Ruta Culturală Drumul Vinului". S-au prezentat crame, s-au făcut degustări de vinuri, s-au vizitat conace şi muzee situate pe "Drumul Vinului" şi podgoriile de viţă de vie.Toate acestea au avut ca scop promovarea rutei culturale drept produs turistic.




Când te gândeşti la "Drumul Vinului" prahovean, vizualizezi în principal ruta Valea Călugărească - Urlaţi - Ceptura - Tohani. Dacă te gândeşti că nu prea se poate discuta despre turism în zona asta, ai perfectă dreptate. Prahova este căutată în special pentru drumul muntelui, cu o singură bandă pe sens, nu pentru drumul vinului.


Dar produsul ăsta nu te invită să vizitezi Urlaţiul sau Ceptura. Îţi propune de fapt excursii de-o zi în care să deguşti un vin bun, să serveşti masa la un conac sau o cramă, să mergi în inima plantaţiilor de viţă de vie şi să auzi nişte poveşti interesante. La fel de bine te poţi duce şi pe cont propriu la degustat sau să te opreşti la o cramă dacă eşti in trecere.
Recunosc că am fost un ignorant desăvârşit când vine vorba de posibilitatea asta de a atrage turişti intr-o zonă, mai ales datorită faptului că nu sunt consumator de vin. Pentru mine, vinurile bune şi vinurile proaste au acelaşi gust de apă acră (deja am facut o blasfemie).
Menţionez că vinul nu are nicio legătură cu beţia. De fapt, beţivii nici nu beau vin. Ceea ce beau ei nu poate fi numit vin, cel puţin după părerea specialiştilor oenologi, care nu pot numi vin orice licoare produsă din struguri. Chiar făcusem o glumă cu un proprietar de cramă, întrebându-l dacă vin fiert cu zahăr şi scorţişoară nu au la degustat. Mi-a aruncat o privire de parcă aş fi pomenit de dracu-n biserică şi am inţeles că oamenii ăştia chiar fac artă.





Concluzia ar fi că, printre străini, degustarea vinurilor este o activitate intens întâlnită şi căutată. Aşa cum spunea cineva: "Când eram plecat în delegaţie şi aveam puţin timp liber, dacă vremea era urâtă mergeam la un muzeu, dacă vremea era frumoasă căutam crame în apropiere pentru o degustare de vinuri".  Acum se încearcă popularizarea obiceiului şi printre români. Aşa cum s-a preluat de la străini bicicletele, rolele, skate-urile, la fel cred că se va implementa şi această activitate de degustare şi incursiune în domeniul viticol. Partea proastă ar fi că, momentan, o degustare de 4-6 soiuri de vin nu este tocmai ieftină, plecând undeva de la 40 lei/pers. şi nu toate cramele acceptă turişti individuali. Majoritatea organizează degustari doar pentru grupuri.




Nu toţi însă! Mihail Rotenberg, proprietarul cramei Rotenberg din Ceptura, cunoaşte foarte bine business-ul iar dacă îi baţi la poartă să cumperi o sticlă de vin sau să faci o degustare, te primeşte cu mare plăcere. Unde mai pui că Mihail Rotenberg este un pionier al actualelor reţele wi-fi, deţinator al recordului mondial al unei conexiuni wireless de distanţă (wi-max mai exact) desfăşurată pe cea mai mare întindere, vreo 320 km. Interesant, nu?


Deci tăticul internetului wireless, israelian de origine, care şi-a petrecut foarte mulţi ani prin SUA, înhăitându-se cu oameni precum Bill Gates sau nenea I-phone, Steve Jobs, stă acum într-o curte din Ceptura, îmbrăcat în salopetă şi zdrobind struguri. La 4 km de Fântânele, locul în care alergam cu cercu' pe uliţa în vacanţele copilăriei, stă un om de cartea recordurilor căruia îi datorăm lipsa "maţelor" din casă. Fabulos! Mă bucur de descoperirea făcută şi mă simt vinovat că nu m-a interesat din urmă cu mai mult timp.
Ar fi interesant să ii intreb pe tinerii flăcăi ceptureni, care seara sprijină gardurile stând pe facebook cu telefonul în mână, conectat la routerul wireless din casă, dacă ştiu cine e domnul care zdrobeste struguri în curtea de peste drum.








O poveste frumoasă au si cramele cu pompoasa denumire S.E.R.V.E. (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepţie). Prin '94, un conte francez în căutare de locuri propice pentru cultivarea viţei de vie, Guy Tyrel de Poix,  ajunge şi prin Prahova, hotărându-se să cultive aici soiul Cabernet care se cultiva şi prin podgoriile din Bordeaux. Deşi românaşii noştri, la vremea respectivă, nu ii dădeau prea multe şanse să obţină aceeaşi calitate a strugurelui precum cel cultivat în Franţa, contele, văzând că relieful şi climatul sunt identice cu cele din Bordeaux, ambele zone aflându-se pe paralela de 45°, decide să cultive şi bineinteles că are succes. Contele, înainte de a muri in 2011, reuşeşte să înfiinţeze gama de vinuri ale "Cavalerului", un brand apreciat la noi în ţară şi nu numai.




Conacul Basilescu, cu cramă cu tot, ar fi ultimul pe care l-aş menţiona mai pe larg. Nicolae Basilescu, nascut la Urlaţi in 1860, a fost un adevărat filantrop al vremii. Omul a fost şcolit pe la Bucureşti, apoi şi-a luat doctoratul la Universitatea din Paris. La întoarcerea în ţară a profesat ca avocat, profesor universitar de drept şi politică economică, a construit şcoli şi spitale din banii personali şi a înfiinţat cartierul Bucureştii Noi. La conacul de lângă Urlaţi, cocoţat bine de tot pe dealuri, printre vii, s-a redactat prima constituţie modernă a României.








Lista se completează cu Muzeul Conacul Bellu, al unui alt baron de la începutul anilor 1900 sau Conacul dintre Vii, patronat de a doua soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu. Toate sunt nişte locaţii excepţionale.










Pe lângă multitudinea de soiuri importate, la loc de cinste stă Fetească Neagră, un soi pur românesc extrem de apreciat chiar de francezi. Spre ghinionul lor, cea mai bună Fetească Neagră se coace doar pe dealurile prahovene. Solul este bogat în fier, care ajută strugurele să capete culoarea care-i dă numele şi gustul puternic...dar nu amărui ca la alţii.

Aşadar, când vă prinde aglomeraţia pe DN1 spre Braşov, când sunteţi în trecere, când mergeţi spre Buzău, când veniţi cu afaceri prin Bucureşti şi aveţi o jumătate de zi liberă, abăteţi-vă spre drumul vinului prahovean. Dacă aveţi mai mult timp liber, în mod special în vreme de toamnă, veniţi, cazaţi-vă la conace ca boierii ăia mari, participaţi la cules de struguri, faceţi vin, mâncaţi bio, pentru că aici încă se găteşte din gospodării proprii, cererea nefiind mare, degustaţi vinuri şi simţiţi-vă bine în mijlocul naturii.




luni, 25 august 2014

Overbooking

"Bună ziua. De la agenţia/hotelul X vă deranjăm. Rezervarea dumneavoastră nu mai poate fi onorată în condiţiile pe care le-am stabilit iniţial."  Cam aşa începe coşmarul fiecarui turist care a avut "norocul" să-şi rezerve o camera la un hotel ce a făcut overbooking. Mai exact, un hotel care a vândut mai multe camere pe un anumit interval de timp, decât are fizic. Acest fenomen apare bineînteles la hotelurile cu un volum mare de rezervări. La noi pe litoral, overbookingul apare an de an la diferite hoteluri însă anul acesta un anume hotel a ţinut să doboare toate recordurile şi a avut un overbooking de aproximativ 100 de camere în vârf de sezon. Atât hotelul cât şi agenţiile de turism care au contractat camere, au vândut împreună 100 de camere peste capacitatea totala.

Cum apar aceste probleme? Din strategia de vânzare, din neatenţie, din greşeală şi din nesimţire. În primul rând, din statistici se observa că un anumit procent din turiştii care-şi fac rezervări, din diferite motive le anuleaza pâna la data plecării in concediu. Să presupunem că, statistic,  5% din turişti işi anuleaza rezervarile facute. Ca urmare, toată lumea va vinde 105% din camerele de care dispun, bazându-se pe acele anulari care vor aparea la un moment dat. Mai departe, se pot întampla greşeli de operare în sistemele de rezervări sau neatenţii, dar de aici şi până la a vinde aproape dublu faţă de capacitatea hotelului, nu poate fi decât nesimţire. Asta se traduce printr-o astfel de relaţie între agenţie si hotel: "eu sunt agenţie mare & tare, eu îţi vând de zeci jdă miliarde pe an, mie imi suplimentezi cu câte camere vreau eu, nu mă interesează ce faci cu alţii, îi dai afara p-ăia şi îi bagi pe ai mei."

Să revenim la telefonul de informare pe care îl primeşti, eventual şi cu o zi înainte de plecare, ca să fie treaba şi mai interesantă. Eşti sunat de la agenţie sau direct de la hotel, în funcţie de locul din care ai achiziţionat biletul, să te informeze că n-ai ce căuta la mare, la hotelul pe care l-ai solicitat. Ţi se propun şi variante, fie la un alt hotel, altă statiune sau o altă perioadă. De aici tu începi să turui tot setul de argumente din seria "nu mă interesează": "Nu mă interesează, eu am voucher, am contract, v-am plătit, vă dau in judecată tot arborele genealogic, bla, bla, bla"... pe sistemul "Sunt cetăţean european şi am drepturi. Important de ştiut că persoana care te-a sunat se află într-unul din puţinele momente în care chiar vrea să te ajute. Nu te sună ca să se scoată. Rahatul e deja făcut şi nu prea mai sunt multe de scos.Sigur că tu nici nu vrei să auzi de aşa ceva şi te duci la hotel, conform voucherului pe care l-ai plătit.

Odată ajuns la faţa locului, ai o singură şansă ca să-ţi salvezi pe cât se poate concediul: să conştientizezi că acolo nu te cazezi! Bineînţeles, conştientizarea nu te apucă din prima. Întâi incepi cu gura mare şi efectuare de circ. Îti arunci bagajele prin recepţie, îţi pui copilul să bocească, ţipi la recepţioneră, toate astea când îţi va veni rândul, pentru ca mai sunt alte zeci de turişti acolo cu aceeaşi problema ca a ta şi cu acelaşi mod de abordare. Ca să păreţi mai înfricoşători, vă aliaţi şi zbieraţi in grup. Chemaţi poliţia, televiziunea, OPC-ul... Pentru hotel este o problemă ale cărei consecinţe deja au fost asumate. Deciziile au fost luate şi tam-tamul e făcut în van. Ca să fiu mai concis, nici Dumnezeu Tatăl dacă se pogoară pe pământ, acolo nu se cazează.
Şi după ce a venit poliţia şi a ridicat din umeri spunând ca nu e de competenţa lor, după ce a venit televiziunea şi a mai facut şi ea un reportaj pe seama ta, după ce a venit OPC-ul şi a dat o amenda de 5-10 mii lei care era deja pregătită la tejghea, tu observi că tot în recepţie te afli si deja e seară. Pare cinic dar nu ai ce să faci.

Acum te găseşti in situaţia de a-ţi fi epuizat toate armele şi deja începe să te atraga ideea de a te aşeza la masa negocierilor. Varianta cu mutarea perioadei sejurului cade, pentru că eşti deja acolo. Rămane să accepţi mutarea la un alt hotel. Aici apare un alt element foarte important. Renumele, importanţa şi seriozitatea agenţiei de la care ai cumpărat sejurul. Majoritatea agenţiilor importante includ in contractul cu turistul clauza ca in caz de overbooking, acesta să primească o altă cazare de aceeaşi categorie sau superioara. Nu întotdeauna cel mai ieftin inseamnă şi cel mai bun. De obicei, ieftin găsesti pe la agentiile mici, de scări de bloc, unele obscure. Intr-o astfel de situaţie, cu siguranţă că vei blestema clipa in care ai decis să iei de unde e mai ieftin.

O agenţie mică nu-şi permite să contracteze camere la un anumit hotel, astfel că  vor lua direct de la hotel sau de la o altă agenţie care are camere contractate. Când vine momentul să fii mutat, eşti la cheremul hotelului, care te duce unde-i convine.
Pe de altă parte, o agentie importantă pe piaţa turistică, are contracte bine puse la punct cu hotelurile, vând de sume foarte mari anual şi pot constrânge hotelierii prin diferite metode cum ar fi refuzul de a mai face plăţi sau incetarea colaborării în viitor. Un hotel işi poate permite să piardă colaborarea cu o agenţie care îi vinde 5 camere pe an, dar cu una care vinde 100-200 de camere anual, nu.
Astfel, clienţii agentiilor puternice primesc de la acestea bonusuri constând in zile suplimentare de cazare, diferite facilităţi gratuite, cazări la hoteluri de categorii superioare dar în aceeaşi bani etc.. Agenţia este interesată să-şi cazeze turistul, fără a avea vreo importanţă costurile suplimentare, pentru că acestea vor fi suportate de catre hotel.
In concluzie, treaba cu cetăţeanul european şi cu drepturile nu ţine. Trebuie să laşi frustrarea momentului de-o parte şi să gândesti în folosul tău, pentru a obţine căt mai multe avantaje din situaţia creată.

joi, 10 iulie 2014

Plimbare cu bicicleta, Valea Azugii - Cabana Susai - Valea Limbășelului

Multă verdeaţă, puţină răcoare, raze arzătoare ale soarelui care nu te lăsau să te răceşti, un superb peisaj montan, ciripit de păsărele și susur de apă... Cam aşa se prezenta dimineaţa sâmbetei trecute la Azuga, unde aveam să-mi petrec restul zilei hoinărind cu bicicleta, impreună cu nişte prieteni.
Până la Azuga însa, sculare la 6:30 dimineata ca să putem prinde trenul de 7:48 din gara Ploieşti Vest, echipare, stai şi caută chei si portofel tocmai când eram pe punctul de plecare, pedalare apoi ca iepuraşul Duracel până la gară şi apoi urcarea in tren.

 
11 lei costul unui bilet Ploiești - Azuga, la care se adaugă 5 lei pentru bicicleta. Nimic surprinzător când am constatat in tren că s-au vândut mai multe bilete pentru biciclete decât locuri disponibile. Când mergi cu personalul trebuie să te bucuri că ai acest privilegiu, fără a-ţi mai pune problema de pretenții și drepturi.
Ne găsim totuşi loc printre grămada de biciclete ticsite și ajungem cu voie bună în Azuga. Abia acum pot reveni la partea cu verdeaţă, răcoare, susur de apă şi raze arzătoare.

Gradul de ocupare al staţiunii este destul de scăzut pe timpul verii, însă din ce in ce mai mulţi biciclişti mişună prin Azuga în căutarea punctelor de plecare a diferitor trasee montane. Sunt și oameni care au văzut oportunitatea dezvoltării unui business în această directie dar momentan sunt prea puţini, cu idei prea puţine.
Mă refer aici la fostul hotel Nu Mă Uita din Azuga, devenit acum Azuga Ski & Bike Resort. În afară de numele care te-ar duce cu gândul la un paradis pentru aceste două sporturi, nimic concret făcut, cel puțin pentru bikeri. Mă gândeam la o reducere pentru urcările bicicletelor cu telegondola, facilităţi speciale pentru turiştii cu biciclete cazați acolo, amenajarea de noi trasee etc.. Momentan nimic, însă o schimbare de nume cu siguranţă nu este suficient.

Şi plecăm din gară pe biciclete, unii dintre noi mai experimentați, alții mai puțin spre deloc, traversând stațiunea pentru a porni pe Valea Azugii spre Cabana Susai. In trecere prin stațiune, am observat că fosta fabrică de bere Azuga a fost demolată, lucru care m-a bucurat foarte mult pentru că dădea o tentă dezolantă peisajului. A mai rămas o fabrică, cea de sticlă dacă nu mă înșel, în același stadiu de ruină în care s-a aflat și fabrica de bere, dar sper să dispară și asta cât mai repede iar în locul lor să apară lucruri frumoase, care să se îmbine în peisajul zonei.
În duminica de-a doua zi urma să se desfășoare concursul de mountain-bike Surmount Marathon Azuga, mare parte din traseul parcurs acum de noi fiind inclus în cadrul acestei competiţii la care am participat și eu  în trecut.

Peisajele i-au cucerit pe cei doi prieteni ai mei din categoria rookies, călcând pentru prima oară prin acele locuri. Primii 18 kilometri fiind parcursi pe o urcare foarte usoară, un fals plat, le-au dat posibilitatea să se bucure de cadrul natural. Am făcut opriri dese, pentru o gustare, pentru o poză, pentru bălăceală în râu și nimeni nu simţea oboseala.


A venit însa şi timpul ca unii ochişori mari și umezi să plângă după mămica, atunci când a început urcarea spre Susai. Am urcat tot cu popasuri, mai mult pe jos decât pe bicicletă, dar se părea că unul din inculpati nici măcar la talpă nu mai voia să meargă.


Când am avut contact vizual cu cabana, unora le-a mai revenit zâmbetul pe mimica schimonosita a feței, pentru că acolo am făcut un popas mai îndelungat pentru o bere, un suc, o gustare și odihnă.

Întoarcerea a fost clipa așteptată de toată lumea, pentru că am avut de parcurs vreo 9 kilometri în coborâre continuă pe Valea Limbăşelului. Ăsta a fost şi gândul cu care novicii s-au îmbărbătat, că tot ce urcă mai şi coboară.
Şi dă-i la vale, viteză mare, senzații de carusel, ba chiar și o pană pe care am avut-o datorită pietrelor ascuţite. Cei care cereau pauze la urcare, erau acum supărați că ne-am oprit din coborâre.
10 minute a durat schimbarea camerei la roată, apoi am continuat coborârea pâna în Azuga unde ne-am oprit din nou la crâşmă ca să cinstim plimbarea făcută cu succes. De aici am pornit înapoi către gara Azuga, gară soră geamănă cu cea din Târgoviște, unde am găsit și plăcuţa originală ce marca altitudinea la care ne aflam, placuţă ce a fost montată la inaugurarea acestei gări în 1879. De remarcat gramatica limbii române de atunci.

La retur trenul a fost mai liber și n-am mai stat ca sardinele, nici noi nici bicicletele. Am ajuns în gara din Ploiești iar de acolo fiecare la casa lui. Unul dintre novici (cel în alb) se văita de mama focului și îndruga ceva cum că nu va mai da niciodată curs unei alte invitații de genul ăsta, că a fost greu, că a fost rău, dar l-am văzut pe facebook foarte mândru de realizările sale, când își posta imagini și filmuleţe de pe traseu. În comentarii părea că n-a mai fost chiar așa greu, deci există speranțe pentru el și la o altă aventură.