Dacă tot m-am intors recent dintr-un info-trip pe litoraulul românesc, n-aş vrea să pierd ocazia de a povesti tuturor senzaţiile tari pe care le-am trăit in hotelul Ambasador din Mamaia.
In primul rând, un lucru de apreciat este acela că organizatorul, Bibi Touring, a inclus acest hotel in lista unităţilor de cazare pe care le-am vizitat. Asta inseamnă că info-tripul nu s-a vrut a fi doar o plimbare de distracţie ci una in care să vedem atât părţile bune, care sunt destule, dar şi părţile rele.
La hotelul Ambasador, 4 stele, am fost cazaţi o noapte. Nu am luat cina in restaurantul hotelului, am ajuns seara spre orele 19:00 şi am eliberat camera a doua zi dimineaţa, la ora 7:00. In condiţiile astea, te gândesti că "ce se poate intâmpla atât de rău intr-un interval aşa scurt???". Ei bine, intr-un interval aşa scurt am trăit cea mai hidoasă experienţa intr-un hotel.
Să incep cu nişte impresii generale. Fost hotel de 3 stele, acum ridicat la rang de 4, Ambasadorul m-a pocnit fix in moalele capului chiar de la primul contact cu recepţia. Acolo, o cotoroanță scăpată din basmele copilăriei, aştepta să ne dea camerele in primire. Era şefa de recepţie, care părea foarte deranjată de la orice altceva ar fi făcut inainte să venim, dându-şi toată silinţa să realizăm lucrul ăsta: "nu vedeţi că listele astea sunt greşite???", "apăi... nu sunteţi niciunu' la poziţia care trebuie", "Asteaptă! Nu vezi că dau cameră altcuiva?"... toate pe un ton de educatoare ceaușistă ce-şi persecuta copiii. Ba chiar mă facuse să simt nevoia de a incasa un dos de palmă-n falcă, să-mi potolesc obrăznicia. O avantaja şi vârsta, undeva sărită de 50 de ani.
N-avea niciun rost să stau să-i explic că turismul din ziua de azi nu mai e turismul ăla de sindicat, din urma cu 20-30 de ani, când muncitorul percepea ca pe o favoare faptul că a reusit să ia un bilet de sindicalist, acolo unde i se dădea, nu unde işi dorea, bucurându-se că a ajuns la mare chiar dacă il intâmpinau nişte figuri acre la hotel.
Cu urări de pensionare grabnică făcute in minte şefei de recepţie, mi-am luat cartela şi m-am dus in cameră.
Bineinţeles că deschidem uşa cu cartela, că aşa ne stă bine dacă suntem hotel de 4 stele. Uşa actionată de cartelă era insă una din puţinele caracteristici ale unui hotel de această categorie. In cameră, gresie cap - coadă, că doar n-om fi nebuni să punem mochetă şi să dăm cu aspiratorul zilnic.
Paturile erau făcute din cornier sudat, zoit la pensulă cu vopsea de spital, având şi role ataşate probabil pentru a muta pacienţii dintr-un salon in altul. Camera mi-a adus aminte de vilele low-cost din Grecia, cu self catering, dar şi alea tot aveau nişte paturi mai umane. Pernele erau bune de dus in zonele afectate de inundaţii. Dacă n-ai saci de nisip, faci o minunăţie de dig din ele la cât de tari erau. In rest, camera era dotată şi cu un frigider (nu minibar), televizor şi uscător de păr in baie.
Cam atât in cameră. Mai departe, am ieşit pe balcon. Aici totul alb, proaspăt văruit, cu nişte zoaie la fel ca in cazul paturilor, reprezentând parcă o pictură abstractă trasată din bidinea. După ce m-am murdărit pe șosete de varul folosit la "pictura" lor, am intrat in cameră să mă schimb și să plec la cină, la restaurantul hotelului Del Mar. Tot un hotel de 4 stele, dar diferența părea de-o boltă cerească plină in favoarea Del Marului.
M-am intors, m-am culcat, m-am trezit pe la 6:30 și nimic din ceea ce avea sa-mi facă cea mai horror ședere intr-un hotel nu se intamplase incă. Mă duc pe hol să-mi iau bagajul. In dreptul ușii de la baie, mă-ncearcă o senzație de jilav pe la picioare. Deschid ușa cu pricina, aprind lumina și constat că mă aflu in fața a celei mai de rahat situații din viața mea. Toată baia era plină de rahat, zis și căcat, pentru a nu se confunda cu desertul turcesc, imprăștiat bine de apa care băltea. Era un căcat de tip pastă, intins uniform prin toată baia. Inchid frumos ușa, apoi mă duc in cameră ca și cum nimic nu s-ar fi intâmplat. Mi-am amintit totuși că sunt ud la picioare, tocmai de la apa puternic imbogățită de maro. Imediat m-a cuprins o isterie cruntă, ca și cum șosetele mă ardeau, și incercam cumva să scap de ele. Următoarea constatare a fost că tot ce insemna pastă de dinți, periuță, parfum etc., se aflau in baie.
Mă intorc la locul cu pricina, deschid din nou ușa și imi fac un plan de acțiune. Cada părea relativ accesibilă cu o săritură mai vioaie din pragul ușii. Bineințeles că n-am reușit să ajung cu toate membrele in cadă, unul din picioare călcând deja in rahat. Am luat dușul, l-am pus repede pe mine, apoi pe jos, incercând să direcționez "norocul" către scurgere, cât să-mi croiesc o cale de acces spre ieșire. Din cadă apoi cu piciorul pe vasul de toaletă, să fiu mai aproape de chiuveta unde aveam toate cele. Aici am vazut și cauza problemei. Conducta care ieșea din veceu, nu era prinsă in niciun fel de vas, nici ermetizată cu silicon sanitar sau orice altceva. Erau băgate una-ntr-alta și atât. Țevile, nefiinf nici măcar la dimensiuni similare, exista mult spatiu prin care sa curga tot ce venea pe canalizare.
Mi-am luat bagajul și am plecat. La recepție, o altă colegă se plângea că i-a căzut para de la duș in cap. Eu am predat zâmbitor cartela, am raportat o problemă la vasul de toaletă și m-am dus la micul dejun. Aici, vreo 30 de minute cât am stat in restaurant, nici măcar un singur ospătar n-am văzut la față. Era un mic bufet pe mijloc, oameni care se serveau și mese care se umpleau de farfuri nestrânse.
Părăsind hotelul, stăteam și mă gândeam... De obicei, un hotel, chiar dacă e mai slab cotat și nu oferă cine știe ce servicii, atunci când primește o astfel de vizită din partea agenților de turism, cei pe care se bazează să vândă, expune tot ce are mai bun. La Ambasador... pauză. Dacă nici in condițiile astea nu și-a dat nimeni silința să fie totul in regulă, oare ce i-o paște pe turiști?
Să pui o cartelă la ușă, un frigider in cameră și un uscător de păr in baie, nu inseamnă că ai standarde de 4 stele. Acest hotel este o rușine... o jenă teribilă, iar celor care au debitat clasificarea pentru el, le doresc la masă ce-am avut eu in baie. Hotelul Ambasador este o inșelătorie pentru care cineva ar trebui să facă pușcărie, măcar 400 de ani.
Unii ar putea spune "da, dar n-ai văzut că au tarife mai mici?". Tarifele mici nu reprezintă un argument ci tocmai instrumentul inșelătoriei. Să ai tarife mai mici decât un hotel adevărat de 4 stele dar mai mari decât hoteluri de 2 si 3 stele cu care oricum nu te compari, este un motiv suficient pentru a face un turist să ia o decizie, crezând că a facut o afacere buna. In realitate, turistul este mințit că i se oferă același lucru la bani mai puțini, ca să-l atragă, urmând ca acolo să descopere ce a plătit de fapt.
Dacă Ambasadorul ar fi avut tarife pe măsura competitorilor de 4 stele, nu l-ar fi călcat nici dracu'. Dacă ar fi rămas la 3 stele (deși nici pe alea nu le merită), iar nu l-ar fi călcat nimeni, pentru că ar fi fost prea scump.
Uite așa află turistul la fața locului că ar fi putut să achiziționeze un bilet la un hotel de 3 stele mai ieftin, care să ofere servicii infinit mai bune decât Ambasadorul de 4 stele. Și tot așa se răspândesc zvonurile că la noi se oferă servicii proaste, tocmai datorită unor paraziți de genul ăsta. Dacă vii ca străin pe litoralul românesc dar ai avut neșansa-n viață să dai peste acest hotel, ai tot dreptul să te gândești că dacă la 4 stele gasești asemenea servicii, la restul ce-o mai fi?
Ne lăudam că vrem să imbunătățim imaginea turismului românesc, că vrem să avem "o țară ca afară" apoi dăm clasificări de 4 stele Ambasadorului. Partea rea este că hotelul Ambasador nu e singurul caz din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu