Tura de weekend pe bicicletă: Covasna - Comandău - Păpăuți - Covasna

Tocmai s-a încheiat un weekend de aventură și distracție pentru mine. Ne-am adunat o gașcă mică, 5 persoane, unii mai obișnuiți cu șaua sub fund, alții mai puțin spre deloc, și am luat calea Covasnei. Am propus băieților să plecăm din Covasna, din Poiana Zânelor, și să urcăm la Comandău. Am făcut rezervare la Vila Alpin pentru noaptea de sâmbătă iar duminică urma să facem cale întoarsă prin Păpăuți către Covasna.
Zis și făcut. La 7 dimineața am plecat din Ploiești. La 10 eram în Covasna și dădeam bicicletele jos de pe mașini. La ora 11 deja ne pusesem în mișcare. Am mers vreo 3 km pe asfalt, paralel cu linia mocăniței, făcând cu mâna pasagerilor din vagoane, până la Planul Înclinat. Îmi luasem în serios rolul de lucrător în turism și începusem să fac pe ghidul pentru băieți. Le-am explicat ce-i cu mocănița și cum era folosita la exploatarea forestieră, cum e treaba cu Planul Înclinat și cum se urcau și coborau vagoanele cu lemne de pe munte, dar ei păreau mai mult furați de peisaj decât de poveste.
Am intrat repede pe forestier și am dat de prima urcare. La "ședința tehnică" ad hoc i-am avertizat că până la Comandău avem vreo 18 km de urcare aproape continua.
Și, cum spuneam, am dat de prima pantă. Amicul Florin, care nu mai văzuse bicicletă din copilărie (și atunci împumutată de la prieteni) s-a oprit în vârful pantei, s-a dat jos și s-a trântit inert într-un pământ mocirlos. "Mă, ce-ai?"... "Awawaaaawa". "Hai, odihnește-te puțin și o luăm la pas". "Nu pot, nu pot".
Amuzamentul atingea cote maxime dar, pe lângă râs, ne cam făceam griji pentru că nu parcursesem nici 10% din traseu și nu se vedeau semne de îndreptare. Dar brusc, Florinel a halit 3 banane pe nerăsuflate și parcă îl văzusem pe Popeye după tratamentul cu spanac. S-a ridicat, s-a pus pe bicicletă și a dus traseul până la capăt.

 

 Am făcut o scurtă pauză de picnic apoi ne-am continuat drumul. O mare problemă, și șingura a acestui traseu, este praful care se ridică atunci când trec mașini iar majoritatea șoferilor parcă accelerează mai tare atunci când trec pe lângă tine.

Un exemplu de porc biped avem la volanul cotoarbei albastre!

Comandăul era aproape. Când începi să vezi linia mocăniței, în mare parte acoperită de pământ, e semn că te apropii de capătul drumului.

N-aveam cum să ratăm o poză de grup cu panoul de la intrarea în localitate, mai ales că denumirea ungurească a Comandăului este Komando!

De la panou mai mergi câteva sute de metri și faci dreapta dacă vrei să ajungi la vila Alpin, care oricum este foarte bine semnalizată cu panouri.

A fost final de drum pentru ziua de sâmbătă. Ne-am cazat (60 Lei/pers/noapte cu mic dejun inclus), ne-am spălat, ne-am schimbat, apoi am coborât la masă.

Masa am servit-o pe un ponton, deasupra râului. Cadrul natural era absolut superb.

După o bere rece a venit și mâncarea. Două castroane mari de gulaș cu pastă de ardei iute și pâine cu cartof, să fie pe săturate. Puneam pasta pe pâine, mușcam din felie și stingeam cu gulaș.

Și după sesiunea de efort și masa copioasă, ce putea să meargă mai bine decât o recuperare la jacuzzi.

A doua zi dimineață ne facem curaj de plecare, pierzând o oră la micul dejun și altă oră prin curte, la fotosinteză.

Burțile pline erau gata, pregătite de dat la vale. Fundurile erau deja tăbăcite iar începătorii se fereau de statul pe șa ca de fier încins.

Înainte de coborâre, am mers în centrul Comandăului, căutând un magazin pentru a ne reface proviziile. Am văzut și gara și hangarul unde este ținută mocănița cu aburi, care este scoasă la plimbare doar de zilele localității.

După un suc și o înghețată, pornim spre Păpăuți. Mă gândeam că o să avem coborâre imediat ce ieșim din Comandău, dar am mai avut de parcurs câțiva kilometri până când bicicleta să meargă singură.

Drumul spre Păpăuți, cel puțin teoretic, este închis circulației publice și se folosește doar la exploatarea forestieră. Practic însă, drumul e bulevardul tuturor, așa că n-am avut nicio șansă să scăpăm de praf.

Și de aici începe coborârea. Mergeam cu aparatul atârnat de gât, cu o mână pe ghidon și cu cealaltă făcând poze. Drumul era plin de pietriș, cu o pudră de praf deasupra iar la viteze mari roata față era aruncată stânga dreapta, cu o manevrabilitate destul de grea. Condițiile perfecte pentru a-ți strica amprenta dentară. Atunci m-am decis să renunț la făcut poze și să pun ambele mâini pe ghidon. Și dă-i la vale. Rămăsesem în urmă și am zis să forțez puțin, măcar pe novice să-l prind. De unde?...Nu vedeam decât praf și nici urmă de el în zare.

Era clar în mintea mea. Se lasă cu victime. Să fiu pe fază cu aparatul ca să sar pe bietul Florin cu pozele, când o să-l găsesc tăvălit în pietricele. Dar unde dai și unde crapă... Am găsit un tăvălit la pietriș dar nu pe novice ci pe unul cu experiență :))). Adevărul e că te îndeamnă la uitat de frână coborârea aia.

Se văd urmele durerii și prețul plăcerii. Ne continuăm coborârea, mai încet de data asta, ca să nu sporim numărul victimelor.

După intrarea în Păpăuți, primul lucru făcut a fost să căutăm o farmacie pentru accidentat, dar acolo oamenii nu pățesc nimic duminica, așa că nu s-ar fi justificat o farmacie deschisă.

Din Păpăuți, drum de asfalt până-n Covasna. Aici aveau și farmacie deschisă.

După bandajarea accidentatului, ne-am îndreptat către mașini. Am încărcat bicicletele apoi, ca pentru un final nebun, am mers să facem o baie într-o cascadă de pe Valea Zânelor. Accidentatul n-avea voie la apă dar a surprins momentul.

Concluzia: O variantă excelentă de petrecere a weekendului, dacă distanța permite. O combinație de mini-vacanță, de aventură, de timp petrecut cu prietenii. mișcare, relaxare activă și locur frumoase de văzut.