La scurt timp ne-a venit și transferul către navă, așa că n-am avut prea mult timp de explorat zona. Șoferul autocarului era același martinican cu iuțeală la subraț de noaptea trecută. Noroc că acum era început de zi și parcă nu acumulase prea multă sudoare încă.
Drumul către Fort de France a părut mai scurt de data asta, mai ales că am fost ocupat cu uitatul pe geam. Destul de subevoluată insula, cu mizerie și locuri în păragină dar cu plaje exotice, că doar e insulă din Caraibe.
În sfârșit, apare și barca! Nu m-am bucurat mult timp, pentru că a trebuit să așteptăm vreo oră până la începerea formalităților de îmbarcare.
Am făcut check-in-ul într-un final, am mâncat ceva și apoi am ieșit la o tură de Fort de France.
Sentimente împarțite. Zonele curate alternau cu cele murdare iar cele interesante se amestecau printre cele dezolante.
Puține locuri găsesti deschise în Martinica, în weekend,după ora 15:00. Unul din ele a fost biblioteca Schoelcher, care de asemenea nu avea program cu publicul dar oamenii de acolo au fost amabili și ne-au lăsat să intrăm.
A doua locație a fost catedrala Fort de France.
În rest, cam așa arată străduțele în Fort de France. Mici, mizerabile, cu clădiri locuite aflate perete în perete cu unele abandonate, cu scânduri bătute-n ferestre.
O Cola fără zahăr, culoarea verde, de la bio.
Zona de faleză pare interesantă. Construcțiile au fațadele renovate, dar fără țipenie de om pe străzi nu există nicio atmosferă, niciun farmec.
Am găsit totuși un parc, destul de populat. Probabil că ăla era locul de întâlnire pentru weekend. Mi-a atras atenția această terasă, care dă o notă de realism expresiei "Bar de negrii!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu