Scriam anul trecut despre Dubai și atracțiile lui. Dacă ți se pare că Dubaiul este mama bogăției, atunci Abu Dhabi-ul este mama Dubaiului, acea mamă care-i trage fesul pe urechi când pleacă la școală și îi dă bani de buzunar. Toată puterea emiratelor stă în Abu Dhabi. Dubaiul este doar eticheta.
Cu toate că șeicii celor doua emirate se au ca frații și conduc țara împreună, cu toate că Abu Dhabiul a susținut Dubaiul cu bani pe timp de criză, există și o competiție între cele două emirate. De fapt, mai corect spus, există o invidie nerecunoscută oficial a Abu Dhabiului pe popularitatea Dubaiului.Abu Dhabiul ar vrea să fie și el popular, dar nu e. Nici nu știe cum și nici nu vrea să aibă o atitudine mai ospitalieră față de turiști. Dubaiul a făcut compromisuri. A mai lăsat de la el referitor la legile islamice. In Dubai poți consuma alcool, poți face plajă în bikini, poți merge ținându-te de mână pe stradă. În Abu Dhabi... nu, pentru că biciul doare, mai ales dacă ți-l repetă de vreo 15-20 de ori pe bulevardul spinării!
Abu Dhabi își păstrează aura de oraș serios, riguros, rece. În Dubai, majoritatea străinilor care muncesc acolo sunt taximetriști, vânzători în magazine sau lucrători în turism. În Abu Dhabi, toți străinii sunt ingineri sau profesori.
Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește nimic. Dubaiul și-a creat singur propria poveste, prin construcțiile și opulența etalată. Abu Dhabiul poate construi și el fântâni dansatoare, hoteluri de 1000 de stele si clădiri până în stratosferă, dar toate astea ar fi percepute drept copii ale Dubaiului.
Așa că cel mai simplu e să facă dragoste cu forța. S-o cumpere. Astfel că te plătesc să te prefaci prietenul lor, te plătesc să-ți schimbi numele în Abu Dhabi, să te tatuezi cu Abu Dhabi sau să renunți la crezul tău.
Ma refer aici la Ronaldo, care e plătit să se dea tovarăș cu șeicul, la ofertele făcute marilor cluburi de a schimba numele stadioanelor în Abu Dhabi sau la exemplul concret în care Real Madrid a trebuit să renunte la crucea din vârful coroanei regale de pe emblema clubului, în schimbului unu contract gras de sponsorizare al celor de la Fly Emirates.
Aici am pășit prima dată în Abu Dhabi. Am coborât din autocar direct cu ochii-n Etihad Towers.
În rest, Abu Dhabi se descrie mai mult prin elemente administrative. De aici pleacă toate facilitățile emiraților nativi. Sunt undeva la 1,5 milioane în toată țara iar Abu Dhabiul are, probabil, cei mai mulți bani pe cap de locuitor, din lume. Facilități nu primesc decât cetățenii emirați. EAU nu acordă cetățenie niciunui străin. Dacă însă, ca femeie, te măriți cu un cetățean al Emiratelor și faci un copil, acel copil este la rândul lui cetățean al Emiratelor. Printre infimele facilități aș enumera gratuitate la sănătate și învățămant, apă gratuită, reducere la electricitate, loc de muncă asigurat în instituțiile statului, asta în cazul în care ai nevoie, pentru că marea majoritate a cetățenilor sunt oameni de afaceri sau moștenitori de petrol. Lista continua cu 20.000 $ cadou de nuntă din partea statului și o casă de minim 200.000 $, in funcție de statutul social, în ansamble rezidențiale pentru familiile nou întemeiate. Restul, adică persoanele venite să lucreze în EAU, plătesc toate aceste servicii, fiind destul de scumpe.
Mai departe am mers la varianta lor de Muzeul Satului. Au astfel de muzee ale "vieții de ieri", care chiar a fost ieri, în fiecare mare oraș. Asta înseamna că nu se rușinează deloc ci chiar sunt mândri de evoluția rapidă, de la paie, la oțel și sticlă.
Tot ce se vede în fotografia de mai jos aparține unui singur om. Șeicul Zayed sau, pe titulatura completă, Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan. În primul palat, cel din plan apropiat, stă el. Celelalte palate sunt câte unul pentru fiecare nevastă.
Incă nu mi-am dat seama dacă șeicul Zayed, în tinerețea lui, semăna cu Florin Salam sau Dan Bursuc.
Abu Dhabi a învățat totuși ceva de la Dubai. Dacă n-ai obiective turistice, trebuie să ți le faci singur, mai ales că-ți permiți. Ca urmare, a aparut cel mai luxos circuit de Formula 1 , circuit care ofera si o premiera, fiind singura cursă care începe ăn lumina zilei și se termină în nocturna, circuitul Yas Marina, pe insula naturală Yas. Tot aici s-a construit cel mai mare parc de distracții Ferrari.
Insula a fost conectată de celălalt țărm printr-un tunel de aproximativ 1,5 km. Pentru că la deschiderea insulei, cu facilitățile ei, cursele de viteză deja începuseră cu posesorii de mașini puternice, s-au montat prin tunel și prin restul insulei o mulțime de dâmburi, numite popular și "polițiști culcați". De asemenea, și viteza legală a fost limitata la 60 Km/h, doar așa... să se râdă de cei carora le vor fierbe motoarele.
O machetă Ferrari, cam de 50 cm lungime, care costă 25.000 de lei (sau vreo 5.600 Euro)
De pe insula Yas, am pornit către cel mai impresionant obiectiv al Abu Dhabiului. Marea Moschee sau Moscheea Albă. Să te duci în Abu Dhabi și să nu vezi Moscheea Albă, e ca și cum te-ai duce la Paris și n-ai vedea Turnul Eiffel.
Costurile construcției au fost estimate la 800 milioane dolari. Înglobează cele mai scumpe materiale din lume și te teleportează instant în lumea lui Aladdin."Abajurul" de mai jos cântărește 8 tone și este un mix de aur, argint și pietre prețioase, făcut în purul stil chicios al arabilor cu bani!
Covorul de pe jos are o poveste interesantă. Este dintr-o singură bucată, adus din Iran, și l-au țesut 200 de fete virgine... Ni s-a menționat că au fost virgine, cred eu că cel puțin la data țeserii. De unde deduc că virginitatea îți sporește talentul la lucru manual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu